Președinta Parlamentului European, Roberta Metsola, a fost întâmpinată astăzi dimineața la Parlament de către președintele legislativului, Igor Grosu.

După momentul oficial de salut, cei doi demnitari s-au retras pentru o întrevedere bilaterală. Ulterior, Roberta Metsola va participa la ședința legislativului. În deschiderea ședinței, președintele Parlamentului European va susține un discurs, cu ocazia constituirii Parlamentului de legislatura a XII-a, transmite IPN.
Agenda vizitei mai include o întrevedere cu președintele, Maia Sandu, urmată de o conferință de presă. De asemenea, Roberta Metsola se va întâlni cu prim-ministrul Alexandru Munteanu.
Președintele Parlamentului European va mai participa la un eveniment public dedicat tinerilor, organizat la Liceul Teoretic „Spiru Haret” din capitală.
În luna noiembrie a anului 2022, președintele Parlamentului European, Roberta Metsola, a mai susținut un discurs în plenul Parlamentului de la Chișinău, transmițând un mesaj de susținere a parcursului european al Republicii Moldova.











