StiripesurseSocialVIDEO S-a tras cu arma în maşina Gărzii Naționale de Mediu

VIDEO S-a tras cu arma în maşina Gărzii Naționale de Mediu

Publicat:

Un incident deosebit de grav a avut loc în seara zilei de 15 decembrie, în localitatea Căpriana, raionul Strășeni, în timpul unei acțiuni de control desfășurate de Garda Națională de Mediu. Unul dintre membrii echipei ar fi fost agresat, fiind lovit cu patul unei arme, iar asupra autoturismului de serviciu ar fi fost tras un foc de armă. Oamenii legii anunță că un suspect a fost deja identificat.

Inspectoratul General al Poliției confirmă înregistrarea cazului și desfășurarea investigațiilor. „Există un dosar deschis, a fost identificat un suspect, iar polițiștii întreprind acțiuni pentru a clarifica toate circumstanțele și a aplica prevederile legale”, a declarat pentru Teleradio-Moldova Mariana Bețivu, reprezentanta IGP, transmite radiomoldova.md.

Citeşte şi: INCENDIU la Ambasada R. Moldova în SUA! Toate serviciile consulare au fost suspendate – Stiripesurse.md

Incidentul s-a produs în timp ce inspectorii Gărzii Naționale de Mediu verificau informații privind posibile tăieri ilegale de arbori. În zona controlată au fost depistate mai multe cioate dezrădăcinate și depozitate, fapt ce ar fi indicat o eventuală pregătire pentru transportarea ilegală a masei lemnoase.

Potrivit informațiilor preliminare, în momentul în care un membru al echipei s-a deplasat la mașină pentru a aduce o dronă, din pădure ar fi apărut un bărbat care ar fi tras un foc de armă în aer, l-ar fi agresat și l-ar fi amenințat, cerându-i explicații privind prezența în zonă.


Imagini video transmise în direct pe pagina de Facebook a Gărzii Naționale de Mediu surprind intervenția poliției la fața locului, pentru documentarea cazului. În înregistrare, autorul filmării lansează acuzații dure privind existența unei așa-numite „mafii a pădurilor”.

În același timp, reprezentanții ocolului silvic Căpriana resping orice implicare a angajaților instituției în acest incident. Contactați de Teleradio-Moldova, aceștia au precizat că nu dețin informații detaliate despre cele întâmplate și susțin că niciun pădurar nu a fost implicat.

Maistrul silvic Gheorghe Proca a declarat că, în cursul zilei de astăzi, împreună cu mai mulți colegi, a verificat zona pentru a identifica urmele unei tentative de tăiere ilegală. Potrivit acestuia, persoanele implicate ar fi părăsit locul după ce au observat o dronă de supraveghere.

Totodată, Gheorghe Proca a exclus varianta ca focurile de armă să fi fost trase de angajați ai ocolului silvic, menționând că în cadrul echipei nu activează persoane cu un comportament agresiv, și a respins acuzațiile privind implicarea pădurarilor de la Căpriana în tăieri ilegale de arbori.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

O bacterie ce cauzează boli gingivale afectează inima. Un miliard de oameni trăiesc cu această boală

O anumită bacterie ce duce la boli gingivale afectează și inima. Aproximativ un miliard de oameni la nivel global suferă de această afecțiune. Conform Organizației...

Franța aprobă închisoarea pe viață pentru violatorii copiilor sub 15 ani

Deputații francezi au aprobat marți o modificare legislativă care introduce pedeapsa cu închisoarea pe viață pentru autorii violurilor în serie comise asupra minorilor sub...

Cum au reușit grecii antici să construiască un ‘computer’ în urmă cu peste 2.000 de ani

Un bloc corodat de bronz, recuperat dintr-o epavă aflată pe fundul Mării Egee, s-a dovedit a fi unul dintre cele mai fascinante obiecte descoperite...

‘Tanmaxxing’, noua modă de pe rețelele sociale, stârnește îngrijorarea medicilor

Medicii dermatologi atrag atenția asupra unui nou fenomen devenit viral pe rețelele sociale, denumit „tanmaxxing”, care promovează obținerea unui bronz cât mai intens prin...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.