StiripesurseSocialVIDEO SPELUNCĂ de drogaţi într-o casă din Chişinău

VIDEO SPELUNCĂ de drogaţi într-o casă din Chişinău

Publicat:

Polițiștii de la Ciocana au contracarat activitatea ilegală a unui bărbat de 44 de ani, locuitor al Capitalei, bănuit de organizarea și întreținerea unei spelunci pentru consumul de droguri.

În urma unor percheziții autorizate, efectuate la domiciliul acestuia, oamenii legii au depistat șapte persoane care se aflau în locuință pentru consumul de substanțe narcotice.

Citeşte şi: Maia Sandu intervine în război şi acuză direct Rusia – Stiripesurse.md

În cadrul acțiunilor au fost ridicate dispozitive improvizate pentru consumul drogurilor, folie de staniol cu urme de carbonizare, precum și mai multe pachețele din hârtie ce conțineau o substanță asemǎnǎtoare mefedronei.

Toate probele au fost ridicate și transmise pentru expertiza specializată, iar persoanele identificate sunt cercetate în conformitate cu legislația penală în vigoare.


Investigațiile continuă.

Poliția face apel către cetățeni să manifeste responsabilitate civică și să sesizeze orice informație privind locații sau persoane implicate în consumul ori distribuirea substanțelor narcotice, apelând numărul unic de urgență 112.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Primele „Case ale Femeii” vor fi deschise în R. Moldova

Republica Moldova va deschide primele „Case ale Femeii”, servicii de locuire tranzitorie destinate femeilor care au supraviețuit violenței domestice și copiilor acestora. Primele două centre...

Telefonul îți distruge degetele mari. Cum poți preveni acest lucru

Folosirea excesivă a telefonului poate provoca dureri la degetul mare, tunel carpian sau tendinita De Quervain. Medicii spun cum previi problema. Modul în care folosim...

Ce au în comun oamenii care depășesc 100 de ani. Descoperirea făcută după 55 de ani de cercetări

Secretul centenarilor a fost analizat timp de 55 de ani în 124 de studii. Iată ce au descoperit cercetătorii despre longevitate. Secretul centenarilor nu constă...

Care sunt primele semne ale diabetului și când trebuie să mergi la medic

Medicul Sitterli-Natea Carmen Narcisa din cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență Sibiu vorbește despre primele semne ale diabetului și când anume este indicat să...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.