StiripesurseSocialVIDEO/ Stăuceni: Locuitorii așteaptă schimbări după noul statut al localității

VIDEO/ Stăuceni: Locuitorii așteaptă schimbări după noul statut al localității

Publicat:

VIDEO/ Stăuceni: Locuitorii așteaptă schimbări după noul statut al localității

Locuitorii din Stăuceni se pot considera oficial orășeni, după ce Parlamentul a adoptat inițiativa legislativă ce privește modificarea statutului. Obținerea de către comuna Stăuceni a statutului de oraș este justificată de potențialul economic și demografic al localității. Oamenii sunt bucuroși și așteaptă să vadă care sunt schimbările pe care le va aduce noul statut al localității, relatează moldova1.md.

„Suntem onorați de obținerea statutului de oraș și acest lucru a fost posibil datorită faptului că avem îndeplinite toate condițiile legislației în acest sens, și aici ne referim la rețele inginerești, infrastructura drumurilor, instituțiile publice, numărul populației, dar și altele”, a declarat Alexandru Vornicu, primarul din Stăuceni.

Citește și: Preşedintele parlamentului rus spune că UE este ipocrită în privinţa interzicerii presei ruse

Locuitorii din Stăuceni spun că așteaptă acum o viață și mai bună, cu noi oportunități, mai ales pentru tineri, care de multe ori aleg calea străinătății: „Mă gândesc că o să vie investiții mai multe la noi în comună, înseamnă că o să se facă și mai multe, o sa fie investițiile drept la noi în orășel”. „Oportunități mai mari pentru cetățeni, tineri, noi oportunități de dezvoltare, finanțe mai ușor de accesat”, afirmă locuitorii.

Alții spun însă că niciodată nu s-au considerat locuitori ai unui sat. Și asta datorită posibilităților de care s-au bucurat, fiind aproape de capitală: „Eu demult mă simt orășean”. „În principiu, știți, noi nu am simțit că nu era oraș, deoarece suntem lângă oraș, dar sunt posibilități, totul la noi este bine, eu nu știu dacă mai vreau ceva”, au spus oamenii.


În componența fostei comune intră localitatea Stăuceni și Goianul Nou. Potrivit datelor oferite de Biroul Național de Statistică, la 1 ianuarie 2023, numărul populației în comună era de 9.295 de persoane în cadrul a 4.483 de gospodării. După decizia Parlamentului, Goianul Nou își păstrează statutul de sat. Stăuceni a devenit al șaptelea oraș din componența municipiului Chișinău.

Primarul orașului Stăuceni a specificat că statutul va oferi posibilități, iar Stăuceni va deveni oraș adevărat.

„Acest statut ne va oferi oportunitatea să accesăm fonduri UE destinate orașelor, să avem noi înfrățiri cu orașe, cu capacitatea din România, de la care avem multe de învățat. De asemenea, vom avea o mare putere decizională pe domenii, precum transport public, dar și servicii de sănătate”, afirmă Alexandru Vornicu.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Războiul reîncălzit dintre SUA și Iran aprinde prețul petrolului

Prețurile petrolului au crescut luni dimineață, pe măsură ce confruntările dintre SUA și Iran s-au intensificat, alimentând temerile privind perturbarea livrărilor de energie prin...

Războiul din Ucraina pedepsește minoritățile și săracii din Rusia

Războiul împotriva Ucrainei a curmat sute de mii de vieți în Rusia, însă victimele conflictului declanșat de Vladimir Putin nu sunt distribuite uniform pe...

Andy Burnham este noul premier al Marii Britanii: Primele măsuri pe care le va lua chiar de mâine

Noul lider al Partidului Laburist britanic, Andy Burnham, a fost numit luni premier al Regatului Unit de către regele Charles al III-lea. Andy Burnham a...

De ce ucrainenii vor ca ‘Măcelarul’ să plece din fruntea armatei

„Fedorov = mai multe decese în rândul rușilor, Syrskyi = mai multe decese în rândul ucrainenilor.” Acest slogan, scris pe cartoane, a fost unul...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.