VIDEO – Studiul care poate schimba istoria: Ce s-a întâmplat, de fapt, după erupția Vezuviului
După aproape două mii de ani, erupţia devastatoare a Muntelui Vezuviu din anul 79 d.Hr. – relatată de istoricii romani Pliniu cel Tânăr şi Don Cassius – continuă să fascineze cercetătorii. Steven L. Tuck, profesor de studii clasice la Universitatea Miami din Statele Unite, a adunat dovezi care confirmă că cel puţin 200 de persoane au supravieţuit ploii mortale de cenuşă care a căzut peste oraşele Herculaneum şi Pompei.
Pentru a-şi susţine teza, cercetătorul american a analizat mai degrabă ceea ce lipsea decât ce exista. El a observat că unele dintre “seifuri” au fost golite, că din grajduri au dispărut căruţe şi cai şi că rămăşiţele bărcilor nu au fost găsite, potrivit Le Figaro, scrie stiripesurse.
Citește și : CA obține câștig de cauză față de Cinema 1 privind insuficiența de programe locale
Pentru profesorul american, tocmai aceste rămăşiţe dispărute dovedesc că unii locuitori au reuşit să părăsească zona periculoasă înainte de dezastrul vulcanic.
Pentru a-şi confirma intuiţia istorică, el a cercetat nume de familie unice, precum Numerius Popidius şi Aulus Umbricius, pentru a vedea dacă au rămas urme în oraşele din jurul Pompei şi Herculaneum. După o investigaţie îndelungată, care a durat aproximativ opt ani, el a reuşit să găsească dovezi ale supravieţuirii locuitorilor din 12 oraşe din apropierea celor distruse pe pietre funerare şi alte urme de inscripţii. Profesorul citează, de exemplu, aşezarea familiei Caltilius în Ostia, situată mult mai la nord de Golful Napoli, care a prosperat în cele din urmă în acest oraş port dedicat comerţului cu grâu.
Potrivit profesorului din Miami, împăraţii romani, în special Titus şi apoi Domiţian, au evaluat amploarea dezastrului prin acordarea de ajutor economic regiunii Campania, care a fost devastată. Roma a reconstruit drumurile şi apeductele, precum şi templele şi amfiteatrele din oraşele riverane Golfului Napoli.
Ce se știa până acum
Erupția Vezuviului din anul 79 a fost o catastrofă în care au murit zeci de mii de persoane. Evenimentul a constituit una din cele mai catastrofale erupții vulcanice din istoria europeană și a dat numele tipului vezuvian de erupție vulcanică.
În data de 24 august 79 d. H , în jurul orei 13, Muntele Vezuviu a eliberat un nor mortal de materiale piroclastice și gaze la o înălțime de 33 de kilometri, evacuând lavă, piatră ponce și cenușă vulcanică la o rată de 1,5 milioane de tone pe secundă și degajând o cantitate de energie termală de 100.000 de ori mai mare decât cea din bombardamentele atomice de la Hiroshima și Nagasaki. Mai multe așezări romane au fost distruse și îngropate sub cantități masive de materiale piroclastice și de tuf, cele mai cunoscut fiind Pompei și Herculaneum.
Numărul total de locuitori ai celor două orașe era de 16.000–20.000 de persoane; rămășițele a aproximativ 1.500 de persoane au fost descoperite la Pompei și Herculaneum, dar numărul total al victimelor este încă necunoscut.
Evenimente premergătoare
Ultima zi a orașului Pompeii. Pictură de Karl Brullov, 1830-1833
Erupția din anul 79 a fost precedată de un cutremur puternic petrecut cu 17 ani mai înainte, pe 5 februarie 62, care a provocat distrugeri masive terenului din jurul Golfului Napoli, în special orașului Pompeii. Unele dintre distrugeri încă nu fuseseră remediate atunci când vulcanul a erupt. Moartea a 600 de oi de la „aerul viciat” din imediata apropiere a orașului Pompeii, menționată de Seneca cel Tânăr, l-a determinat pe vulcanologul Haraldur Sigurdsson să compare această întâmplare cu moartea similară a oilor în Islanda într-o groapă vulcanică din cauza intoxicării cu dioxid de carbon și să speculeze că a existat o relație între cutremurul din anul 62 și o nouă activitate vulcanică a Muntelui Vezuviu.
Citește și : Reţeaua de socializare X autorizează de acum în mod oficial conţinuturile pornografice
Un alt cutremur, mai mic, a avut loc în anul 64 AD; el a fost consemnat de Suetonius în biografia lui Nero și de Tacitus în Annales deoarece a avut loc în timp ce Nero se afla în Napoli pentru a juca pentru prima dată într-un teatru public. Suetonius a consemnat că împăratul a continuat să cânte în timpul cutremurului, până când și-a terminat cântecul, în timp ce Tacitus a scris că teatrul s-a prăbușit la scurt timp după ce a fost evacuat.
Romanii erau obișnuiți cu producerea unor cutremure minore în regiune; scriitorul Pliniu cel Tânăr a scris că acestea „nu au fost deosebit de alarmante, deoarece ele sunt frecvente în Campania”. Mici cutremure au început să aibă loc pe 20 august 79, devenind tot mai frecvente în următoarele patru zile, dar avertizările nu au fost luate în serios.
