StiripesurseCultură și MediaVIDEO Trei busturi vor fi dezvelite la Sângerei pe 6 mai

VIDEO Trei busturi vor fi dezvelite la Sângerei pe 6 mai

Publicat:

Trei busturi ale unor personalități marcante ale culturii și istoriei românești vor fi inaugurate pe 6 mai la Sângerei, într-un eveniment organizat cu prilejul zilei orașului.

Cele trei figuri importante – Anton Crihan, Vasile Gafencu și Grigore Vieru – vor fi omagiate prin dezvelirea unor busturi amplasate în fața unei clădiri publice din oraș. Aceștia sunt considerați repere identitare pentru comunitate, fie prin contribuțiile lor politice, fie culturale și spirituale.

Primarul orașului, Arcadie Covaliov, a transmis un mesaj emoționant înainte de eveniment, subliniind semnificația gestului comemorativ: „Nu îl dezvelim în bronz doar pe Vieru la Sângerei, ci îl descoperim în noi”.

Într-o postare pe rețelele sociale, primarul a adăugat: „Felicitări și Doamne ajută, Sângerei – Centrul Europei – Centrul Românismului!”.


URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Pronunțarea sentinței în dosarul penal în care Veaceslav Platon este acuzat de fabricarea unui card fals pe numele unei judecătoare CSJ, amânată

Pronunțarea sentinței în dosarul penal în care Veaceslav Platon este cercetat pentru fabricarea sau punerea în circulaţie a cardurilor sau a altor instrumente de...

Igor Grosu, la mitingul de comemorare a victimelor deportărilor staliniste: ‘Să nu uităm, să nu repetăm!’

Președintele Parlamentului, Igor Grosu, președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, și prim-ministrul Alexandru Munteanu, au participat astăzi la mitingul-requiem dedicat Zilei de comemorare a victimelor...

Un nou centru de apel, cu aproximativ 180 de operatori din Republica Moldova, destructurat. Majoritatea victimelor ar fi din România

Procurorii PCOCCS, de comun cu ofițerii INI, anunță destructurarea unui alt centru de apel telefonic, în care ar fi activat aproximativ 180 de operatori...

Noul lider al Adunării Populare a Găgăuziei cere dialog și reconciliere între Comrat și Chișinău

Noul președinte al Adunării Populare a Găgăuziei, Valentin Gaidarji, a lansat un apel la dialog și reconciliere între Comrat și Chișinău. Liderul APG susține...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.