StiripesurseSocialVIDEO Trei persoane reținute pentru șantaj în valoare de 12.500 de...

VIDEO Trei persoane reținute pentru șantaj în valoare de 12.500 de euro

Publicat:

Ofițerii Direcției Combaterea Criminalității Organizate și ai INI, în colaborare cu procurorii Procuraturii Hîncești – oficiul Leova și cu sprijinul mascaților din BPDS „Fulger”, au reținut trei persoane implicate într-un caz de șantaj pe teritoriul țării.

Suspecții, care se prezentau în numele unui individ cunoscut sub aliasul „KITAEȚ”, ar fi pretins de la un bărbat suma de 12.500 de euro, invocând o datorie fictivă. Pentru a-și asigura cerințele, aceștia i-au luat victimei și un automobil Mercedes E-Class, utilizat temporar drept „garanție”.

În urma presiunilor exercitate, gruparea a obținut 40.000 de lei, însă polițiștii au reușit să împiedice transmiterea restului banilor, reținând în flagrant unul dintre suspecți.

Investigațiile continuă pentru documentarea completă a activității infracționale a grupului.


 

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Tofan promite că va vorbi săptămânal cu antreprenorii

Premierul desemnat Vasile Tofan afirmă că una dintre prioritățile sale va fi restabilirea încrederii antreprenorilor și atragerea de noi investiții în Republica Moldova. Acesta...

Contribuabilii au termen până pe 27 iulie pentru declararea și achitarea taxelor locale

Termenul-limită pentru prezentarea Dării de seamă privind taxele locale (Forma TL13) aferente semestrului I al anului 2026, precum și pentru achitarea taxelor locale calculate,...

Președintele din Nicaragua vrea să interzică alegerile

Președintele statului Nicaragua, Daniel Ortega, a anunțat că țara nu va mai organiza alegeri. El susține că procesul electoral e folosit de opoziție pentru...

Tofan recunoaşte în Parlament că problemele Moldovei sunt grave: ‘Deciziile nu mai pot fi amânate!’

Candidatul la funcția de prim-ministru, Vasile Tofan, și-a prezentat în Parlament programul de guvernare „UE, pace, dezvoltare”, susținând că Republica Moldova se confruntă cu...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.