Viitorul coaliţiei antijihadiste din Siria şi soarta combatanţilor străini din ISIS, discutate la Roma

Publicat:

Miniştrii apărării ai statelor participante la coaliţia internaţională antijihadistă în Siria s-au reunit marţi, la Roma, pentru a discuta despre viitorul acţiunii comune în cadrul coaliţiei, dar mai ales despre soarta combatanţilor străini ai grupării jihadiste Stat Islamic (SI) capturaţi şi ţinuţi în detenţie în Siria, relatează AFP, potrivit agerpres.

‘Vom vorbi despre viitor’, a declarat ministrul american al apărării, Jim Mattis, în avionul care îl ducea spre Roma. Responsabilul american a evocat mai ales necesitatea relansării serviciilor publice în zonele din estul Siriei de unde Statul Islamic a fost alungat, pentru ca activitatea populaţiei să poată fi reluată.


Citeşte şi: Doi poliţişti din Baltimore, găsiţi vinovaţi de jafuri şi corupţie

SUA se tem că organizaţia jihadistă s-ar putea reinstala în aceste zone dacă populaţia nu îşi poate relua rapid viaţa cotidiană cât mai aproape de normal. De aceea, americanii nu vor să aştepte programele masive de reconstrucţie a Siriei pe care le-ar putea permite o soluţie diplomatică sub egida ONU.

În centrul dezbaterilor de la Roma se va afla însă chestiunea delicată a străinilor care s-au alăturat SI, precum cei doi britanici, Alexanda Amon Kotey şi El Shafee el-Sheikh, capturaţi în ianuarie de Forţele Democratice Siriene (FDS), a indicat o responsabilă de la Pentagon, Kathy Wheelbarger.

Statele Unite, care au deja probleme în a-i aduce în faţa justiţiei pe prizonierii de la baza de la Guantanamo (Cuba), nu vor să-şi asume judecarea celor doi britanici, care au făcut parte dintr-un grup de patru supranumit de ostaticii lor ‘The Beatles’ din cauza accentului englezesc.

Citeşte şi: Operaţiune antitero în Sinai. 10 morţi şi 400 de arestaţi

‘Lucrăm împreună cu coaliţia în chestiunea combatanţilor străini aflaţi în detenţie şi ne aşteptăm ca aceştia să revină în ţara de origine, care va decide apoi în privinţa lor’, a precizat Kathy Wheelbarger, responsabilă cu Securitatea internaţională la Pentagon.

Londra nu doreşte însă ca aceşti doi prizonieri, acuzaţi că sunt responsabili de ţinerea în detenţie şi decapitarea a în jur de 20 de ostatici, mai ales occidentali, printre care jurnalistul american James Foley, decapitat în 2012, să revină pe sol britanic.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Schimbările climatice prelungesc durata zilelor, potrivit unui studiu

Schimbările climatice prelungesc durata zilelor, potrivit unui studiu Schimbările climatice, care provoacă topirea gheţarilor de la poli, încetinesc foarte uşor rotaţia Terrei, ceea ce creşte...

Ce-i de făcut, America? (editorial)

Ce-i de făcut, America? Cu toții am fost afectați de politica toxică - indiferent de ce convingeri avem. Din fericire presa ne spune că Donald Trump...

VIDEO/ Cum arată Parisul cu două săptămâni înainte de Jocurile Olimpice de vară. Măsuri excepționale pentru a preveni un eventual atac

VIDEO/ Cum arată Parisul cu două săptămâni înainte de Jocurile Olimpice de vară. Măsuri excepționale pentru a preveni un eventual atac Peste două săptămâni, Parisul...

Scrutinele din această toamnă ne vor costa peste 300 de milioane de lei, spune președinta Comisiei Electorale Centrale

Scrutinele din această toamnă ne vor costa peste 300 de milioane de lei, spune președinta Comisiei Electorale Centrale Republica Moldova va cheltui circa 306 milioane...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.