Viitorul summit Trump-Kim va avea loc la sfârşitul lui februarie

Publicat:

Viitorul summit între preşedintele american Donald Trump şi liderul nord-coreean Kim Jong Un va avea loc “la sfârşitul lui februarie”, a anunţat vineri Casa Albă, fără a preciza locul unde va avea loc întrevederea, informează AFP şi dpa, potrivit agerpres.

“Preşedintele este nerăbdător să-l întâlnească pe preşedintele Kim, locul întrevederii urmând să fie comunicat ulterior”, a declarat purtătoarea de cuvânt a Casei Albe, Sarah Sanders, la finalul întrevederii dintre Trump şi Kim Yong Chol, “mâna dreaptă” a liderului nord-coreean, întrevedere care a durat 90 de minute în Biroul Oval.


Citește și : Trump: Cohen „minte în scopul obţinerii reducerii condamnării la închisoare”

Înainte de întrevederea cu Donald Trump, negociatorul nord-coreean a avut vineri dimineaţa o întrevedere cu secretarul de stat american Mike Pompeo şi cu trimisul special al SUA pentru Coreea de Nord, Stephen Biegun.

Preşedintele Trump, care a avut un prim summit istoric cu Kim în iunie 2018, la Singapore, a dezvăluit la începutul lui ianuarie că a primit ‘o scrisoare formidabilă’ din partea liderului nord-coreean şi a salutat bunele relaţii cu acesta.

La summitul de la Singapore, Trump şi Kim au semnat un acord redactat în termeni puţini precişi cu privire la denuclearizarea Peninsulei Coreene. SUA insistă de atunci ca Phenianul să abandoneze armele nucleare înaintea oricărei relaxări a sancţiunilor economice la care este supus şi pe care liderul nord-coreean le-ar vrea ridicate în prealabil.

Citește și : Camera Reprezentanţilor va verifica dacă Trump l-a îndemnat pe Cohen să mintă despre proiectul imobiliar din Rusia

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Care sunt cele mai frumoase și alese flori de toamnă

Care sunt cele mai frumoase și alese flori de toamnă Nu doar primăvara este un anotimp al florilor, și toamna are propriul farmec și există...

Sute de morţi în câteva ore în Burkina Faso: Al-Qaida a comis unul dintre cele mai grave masacre din ultimele decenii

Sute de morţi în câteva ore în Burkina Faso: Al-Qaida a comis unul dintre cele mai grave masacre din ultimele decenii Până la 600 de...

O cetățeană a Ecuadorului a primit refuz la intrarea în Republica Moldova

  O cetățeană a Ecuadorului a primit refuz la intrarea în Republica Moldova O cetățeană a Republicii Ecuador a primit refuz de intrare în Republica Moldova...

Zelenski le cere aliaţilor săi acelaşi sprijin ca cel pe care îl oferă Israelului, pentru a doborî rachetele ruseşti

Zelenski le cere aliaţilor săi acelaşi sprijin ca cel pe care îl oferă Israelului, pentru a doborî rachetele ruseşti Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a cerut,...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.