StiripesurseExterneViktor Orban consideră că Donald Trump este supus unui proces politic...

Viktor Orban consideră că Donald Trump este supus unui proces politic după ‘metoda comunistă’

Publicat:

Procesul declanşat în SUA împotriva lui Donald Trump aplică o “metodă comunistă” împotriva unui rival politic, a susţinut premierul Ungariei, ultranaţionalistul Viktor Orban, care a insistat totodată că fostul preşedinte american este singura persoană care poate salva Occidentul şi omenirea, transmite miercuri EFE.

“Este ceea ce făceau comuniştii” – astfel a răspuns Orban, când a fost întrebat de comunicatorul extremei-drepte americane Tucker Carlson despre procesul declanşat împotriva lui Trump pentru, printre altele, încercarea de a anula alegerile prezidenţiale din 2020.

Citește și : Maia Sandu: Credem că R. Moldova va fi în siguranță atunci când țara noastră va deveni stat membru la UE

Premierul ungar a amintit că regimul comunist (care a condus Ungaria până la căderea Cortinei de Fier în 1989) recurgea la justiţie pentru a-şi termina rivalii politici.

“Nu ne putem spune unul altuia că ‘te bag la închisoare’. Cine o ia pe acest drum, nu va putea uni naţiunea”, a afirmat Orban, al cărui guvern a fost criticat de Uniunea Europeană, printre altele, tocmai pentru îngrădirea considerabilă a independenţei justiţiei.


“În Ungaria este de neimaginat ce se întâmplă în ţara dumneavoastră (SUA), de a folosi justiţia împotriva oponenţilor”, a spus el.

Premierul ungar a fost singurul lider din Uniunea Europeană care l-a susţinut pe Trump în campania electorală din 2016 şi a precizat de mai multe ori de atunci că îl sprijină pe fostul preşedinte al SUA.

Trump este acuzat de patru capete de acuzare: conspiraţie pentru a comite fraudă împotriva Statelor Unite, conspiraţie pentru a obstrucţiona o procedură oficială, obstrucţie şi încercare de a obstrucţiona o procedură oficială şi conspiraţie împotriva drepturilor.

Citeşte şi: Alaiba: Magazinele controlate de Șor din Aeroport au zile numărate

În ceea ce priveşte invazia rusă a Ucrainei, Orban a reiterat că, cu Trump la Casa Albă, războiul “nu ar fi început niciodată” şi a insistat că SUA sunt singura putere care ar putea obţine pacea.

“Dacă (Trump) ar fi fost preşedinte când a început invazia rusă, ruşii nu ar fi putut face asta. Trump este cel care poate salva lumea occidentală şi poate întreaga umanitate”, a prezis şeful guvernului ungar.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Ungaria anchetează un credit de un miliard de euro acordat de fostul guvern Macedoniei de Nord

Ungaria anchetează un credit de un miliard de euro acordat Macedoniei de Nord prin banca Eximbank aflată în proprietatea statului în termeni foarte favorabili...

Bruxelles-ul vrea să reinventeze Europa socială

Comisia Europeană relansează Pilonul european al drepturilor sociale, la nouă ani de la proclamarea sa. În contextul dezvoltării inteligenței artificiale și al crizei puterii de...

Fedorov, a cărui demitere a generat proteste, a refuzat alte funcții în urma unei întâlniri cu Zelenski și insistă să fie reinstalat pe postul...

Fostul ministru ucrainean al Apărării, Mihailo Fedorov, a cărui demitere săptămâna trecută a stârnit proteste, a insistat joi să fie reinstalat pe poziţie şi...

Mașinile Mercedes riscă să fie interzise la vânzare în SUA

Producătorul auto german Mercedes-Benz s-ar putea confrunta cu interzicerea vânzării mașinilor sale în SUA, după adoptarea legislației de către un Comitet al Senatului american,...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.