StiripesurseExterneViktor Orban vede Ucraina postbelică drept un 'stat tampon' (presă)

Viktor Orban vede Ucraina postbelică drept un ‘stat tampon’ (presă)

Publicat:

Prim-ministrul Ungariei, Viktor Orban, a schiţat o viziune controversată asupra viitorului Ucrainei, sugerând că ţara ar trebui să existe după război în primul rând ca un stat tampon între Rusia şi NATO, informează sâmbătă dpa.

Într-un interviu acordat ediţiei de duminică a ziarului Die Welt, publicat vineri, Orban a calificat drept inevitabile concesiile teritoriale faţă de Rusia, potrivit stiripesurse.

Citește și: Stăuceni primește finanțare de la UE

El a vorbit despre o reglementare postbelică în care zone negociate la o conferinţă internaţională de pace ar rămâne sub control rusesc, în timp ce toate teritoriile aflate la vest de această linie – până la graniţa estică a Ucrainei cu NATO – ar constitui noul stat ucrainean cu dimensiuni reduse.

Orban a sugerat, de asemenea, limitarea dimensiunii şi capacităţilor forţelor armate ucrainene care operează în această zonă tampon.


Comentariile sale au urmat unei vizite controversate la Moscova, unde s-a întâlnit cu preşedintele rus Vladimir Putin pentru a insista asupra unei încheieri rapide a conflictului, subliniind în acelaşi timp interesul Ungariei de a se aproviziona din Rusia cu energie într-un flux stabil şi în condiţii favorabile.

Premierul ungar a declarat că este timpul ca iluziile să fie abandonate şi realitatea să fie înfruntată, aşa cum este ea subliniată în planul de pace american în 28 de puncte. Orban a susţinut că întârzierile prelungite în ajungerea la un acord ar aduce beneficii Rusiei mai degrabă decât Ucrainei, rezultând în pierderi suplimentare de teritoriu şi vieţi omeneşti.

De asemenea, el a spus că Rusia va fi reintegrată treptat în economia globală, conform planului SUA, sancţiunile fiind ridicate în timp. În plus, activele îngheţate vor fi folosite pentru a crea fonduri de investiţii americano-ruse, iar relaţiile de afaceri se vor relua.

Citește și: Eurostat: Emisiile de gaze cu efect de seră generate de economia UE au scăzut cu 0,4% în trimestrul doi din 2025

Orban a declarat că sprijinul european pentru Ucraina este suportat în întregime de populaţie, respingând ideea că fondurile ruseşti contribuie financiar la acest sprijin.

“Basmul conform căruia europenii finanţează războiul cu bani ruseşti s-a terminat”, a afirmat el.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Cum vor cercetătorii să apere Pământul de furtunile solare

O echipă de cercetători din Statele Unite propune dezvoltarea unui sistem capabil să reducă impactul furtunilor solare puternice asupra Pământului. Proiectul, denumit „StormWall”, ar folosi...

De ce scaunele din avioane sunt din ce în ce mai incomode? Există o explicație

Scaunele din avioane sunt prea înguste, prea dure și lasă prea puțin spațiu pentru picioare - o nemulțumire comună pentru milioane de pasageri. Experții...

19 iunie: Ziua internaţională pentru eliminarea violenţei sexuale în timpul conflictelor (ONU)

La 19 iunie  este marcată, sub auspiciile Organizaţiei Naţiunilor Unite, Ziua internaţională pentru eliminarea violenţei sexuale în timpul conflictelor. Această zi este marcată după instituirea...

Evenimentele Zilei de 19 iunie în Istorie

19 iunie este a 170-a zi a calendarului gregorian și a 171-a zi în anii bisecți. Sărbătorile Zilei de 19 iunie (BOR) Sf. Ap. Iuda, rudenia...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.