StiripesurseȘtirile zileiViolențe pe străzile din Buenos Aires, după ce senatul argentinian respinge...

Violențe pe străzile din Buenos Aires, după ce senatul argentinian respinge legalizarea avortului – VIDEO

Publicat:

Senatorii argentinieni au respins joi legalizarea avortului în ţara de origine a Papei Francisc, punând astfel capăt speranţelor organizaţiilor feministe, după ce proiectul de lege a fost aprobat de deputaţi în iunie, relatează AFP, potrivit agerpres.

Treizeci şi opt de senatori au spus “nu” textului de lege care autorizează avortul până la 14 săptămâni de sarcină şi prevede gratuitatea sa în toate centrele de sănătate ale ţării, 31 au votat pentru şi doi s-au abţinut.

Citește și: Venezuela: Mandat de arestare pentru un fost preşedinte al parlamentului

Votul a fost primit cu focuri de artificii şi strigăte de bucurie de către activiştii anti-avort care s-au adunat în Buenos Aires în faţa Parlamentului, unde a avut loc dezbaterea.

De cealaltă parte, susţinători ai legalizării avortului s-au adunat în număr mare începând de miercuri dimineaţă în jurul Parlamentului, fluturând eşarfe verzi, simbol al revendicării avortului legal, liber şi gratuit.


Dezbaterea privind avortul divizează societatea, precum şi partidele politice argentiniene, după ce a fost iniţiată de preşedintele Mauricio Macri, care s-a declarat împotriva avortului.

Citește și : Jens Stoltenberg: NATO regretă ‘incidentul’ cu racheta lansată accidental în Estonia

În ţara de origine a Papei Francisc, unde catolicismul este majoritar, numeroase parohii ale Bisericii catolice s-au raliat mişcării anti-avort.

În Argentina, în termenii legislaţiei actuale, avortul este legal numai în caz de viol sau atunci când viaţa mamei este pusă în pericol, dar potrivit ONG-urilor aproape 500.000 de avorturi sunt practicate în fiecare an.

În America latină, dreptul la avort nu există decât în Uruguay, Cuba şi Ciudad de Mexico, capitala Mexicului, potrivit AFP.

Protestatari pro-avort au aruncat cu pietre şi sticle şi au incendiat grămezi de gunoaie la doar câţiva metri de intrarea în Parlamentul din Buenos Aires, după ce Senatul argentinian a votat împotriva legalizării avortului. 

Poliţia a ripostat folosind gaze lacrimogene şi mai multe persoane au fost arestate.

Cu toate acestea, majoritatea celor care au participat la protestele masive pentru şi împotriva legalizării avortului şi care au urmărit dezbaterea maraton din Senat, în pofida vremii ploioase, au fost paşnici.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

O bacterie ce cauzează boli gingivale afectează inima. Un miliard de oameni trăiesc cu această boală

O anumită bacterie ce duce la boli gingivale afectează și inima. Aproximativ un miliard de oameni la nivel global suferă de această afecțiune. Conform Organizației...

Franța aprobă închisoarea pe viață pentru violatorii copiilor sub 15 ani

Deputații francezi au aprobat marți o modificare legislativă care introduce pedeapsa cu închisoarea pe viață pentru autorii violurilor în serie comise asupra minorilor sub...

Cum au reușit grecii antici să construiască un ‘computer’ în urmă cu peste 2.000 de ani

Un bloc corodat de bronz, recuperat dintr-o epavă aflată pe fundul Mării Egee, s-a dovedit a fi unul dintre cele mai fascinante obiecte descoperite...

‘Tanmaxxing’, noua modă de pe rețelele sociale, stârnește îngrijorarea medicilor

Medicii dermatologi atrag atenția asupra unui nou fenomen devenit viral pe rețelele sociale, denumit „tanmaxxing”, care promovează obținerea unui bronz cât mai intens prin...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.