StiripesursePoliticăVizita Maiei Sandu în Germania aduce în R.Moldova mai multă securitate

Vizita Maiei Sandu în Germania aduce în R.Moldova mai multă securitate

Publicat:

Vizita Maiei Sandu în Germania aduce în R.Moldova mai multă securitate

Într-o conferință de presă comună cu cancelarul german Olaf Scholz președinta Maia Sandu a confirmat vineri la Berlin că Republica Moldova negociază un acord de securitate cu UE, relatează IPN cu referință la psnews.ro.

„Acest acord de securitate va fi un fel de umbrelă pentru activități deja existente și sperăm că, de asemenea, pentru altele noi”, a afirmat ea, având în vedere că Republica Moldova beneficiază deja de o misiune civilă europeană creată anul trecut. Aranjamentul în cauză cuprinde mai multe state membre ale UE, care dezvoltă diferite forme de cooperare în domeniul securității cu blocul comunitar, cum ar fi de pildă securitatea cibernetică.

Citește și: Preţurile mondiale la alimente au crescut în aprilie, pentru a doua lună la rând: Scumpiri la carne și cereale

Întrebat în cadrul evenimentului de la Berlin despre eventualitatea semnării unui acord de securitate bilateral cu Republica Moldova, cum a făcut Franța, Scholz a răspuns că cooperarea în chestiuni de securitate și armament s-a intensificat în ultima perioadă și va continua să avanseze pe această cale. Cancelarul german a reafirmat sprijinul Berlinului pentru procesul integrării europene a Republicii Moldova, precum ți solidaritatea Germaniei în contextul invaziei ruse în Ucraina.

„Suntem la curent că anumiți actori ruși încearcă să destabilizeze (Republica) Moldova, dar (Republica) Moldova și-a demonstrat mereu în mod admirabil capacitatea de rezistență”, a mai spus Scholz, remarcând „programul ambițios” al guvernului Maiei Sandu de modernizare a țării și de a „o adapta provocărilor viitorului”.


În altă ordine de idei, cancelarul și-a anunțat intenția de a face o vizită de răspuns la Chișinău.

Reflectând vizita Maiei Sandu la Berlin, Deutsche Welle scrie că la întrebarea unui jurnalist german privind regiunea separatistă transnistreană în contextul integrării europene a Republicii Moldova, Maia Sandu a declarat: “80 la sută din exporturile din regiunea Transnistria ajung în Uniunea Europeană, o schimbare majoră față de situația din urmă cu 10 ani”. Așadar, “Republica Moldova, inclusiv Transnistria, se integrează tot mai mult în UE”. Chișinăul este pregătit să soluționeze conflictul transnistrean exclusiv pe cale pașnică. În același timp, președinta Republicii Moldova le-a amintit jurnaliștilor germani prezenți la conferința de presă de la Berlin cât de dificilă este situația din Transnistria, având în vedere că acolo sunt staționate în continuare trupe rusești.

Citește și: STUDIU/ În Republica Moldova, cel mai mult migrează persoanele de la 25 la 34 de ani. Ce spun experții

În cadrul primei zile a vizitei la Berlin, Maia Sandu s-a întâlnit și cu președintele german Frank-Walter Steinmeier, președinta legislativului Bärbel Bas și membrii comisiilor parlamentare pentru afaceri externe și afaceri europene remarcând pe rețelele sociale „consolidarea legăturilor noastre economice și angajamentul comun pentru apărarea valorilor democratice”.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Dieta populară pentru slăbit care ar putea proteja creierul de Alzheimer și Parkinson

O dietă populară pentru slăbit ar putea proteja creierul de maladii precum Alzheimer și Parkinson, arată o cercetare recentă. O dietă populară pentru slăbit, dieta...

Psihologii explică motivul pentru care unii oameni fac curățenie atunci când sunt supărați

Poți crede că este doar curățenie, pentru că dezordinea te deranjează. Dar psihologia arată că, atunci când faci „curățenie agresivă” și viața ta este...

Hollywood schimbă regulile jocului. Ce restricții au fost impuse pentru inteligența artificială

Studiourile și sindicatele de la Hollywood au ajuns la un acord privind utilizarea abuzivă a inteligenței artificiale. Măsurile vin la trei ani de la...

La 82 de ani, Mick Jagger nu stă departe de scenă. The Rolling Stones vor să plece din nou în turneu

Trupa va lansa în iulie albumul „Foreign Tongues”, însă nu a anunțat încă datele pentru viitoarele concerte. Membrii trupei The Rolling Stones pregătesc lansarea celui...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.