StiripesurseȘtirile zileiVladimir Putin a încercat să se amestece în alegerile americane din...

Vladimir Putin a încercat să se amestece în alegerile americane din noiembrie, acuză Jim Mattis

Publicat:

Preşedintele rus Vladimir Putin a încercat să se amestece în alegerile legislative din SUA din noiembrie, a declarat sâmbătă secretarul american al apărării, Jim Mattis, relatează dpa şi Reuters,scrie Agerpres.

Acuzaţia vine după ce preşedintele Trump a anulat o întâlnire prevăzută cu Putin în timpul summitului G20 din Argentina, invocând noile tensiuni dintre Rusia şi Ucraina.

Citește și : Ucraina înăspreşte securitatea la porturi şi centralele nucleare, în urma conflictului cu Rusia

“Nu există nicio îndoială că relaţia s-a înrăutăţit”, a declarat Mattis la Reagan National Defense Forum. “El a încercat să-şi facă de lucru în alegerile noastre de luna trecută. Şi observăm un efort continuu în acest sens”, a adăugat el.

“Avem de a face cu cineva în care pur şi simplu nu putem avea încredere”, a mai spus Mattis.


Comunitatea americană de informaţii crede în mare parte că Rusia s-a amestecat în alegerile prezidenţiale din 2016. Robert Mueller, fost şef al FBI, investighează aceste ingerinţe, inclusiv potenţiale legături cu campania electorală a lui Trump.

Trump a devenit tot mai agresiv faţă de Mueller, a cărui investigaţie a vizat mai multe persoane cu legături cu Trump.

Fostul avocat personal al preşedintelui a recunoscut în această săptămână că a minţit Congresul despre contactele de afaceri de la Moscova, care au continuat şi în timpul campaniei din 2016.

Mattis a mai spus că Putin dăunează intereselor Rusiei cu poziţia agresivă faţă de Ucraina, argumentând că Moscova efectiv împinge NATO să se înarmeze şi să devină mai unită.

Citește și : Putin: Atâta timp cât autorităţile ucrainene actuale rămân la putere, războiul din estul rebel al Ucrainei va continua

Vladimir Putin şi-a exprimat la Buenos Aires speranţa că el şi Donald Trump se vor putea întâlni în curând. Ei s-au întâlnit ultima dată în iulie la Helsinki, când preşedintele american a provocat un val de nemulţumire, inclusiv în rândul republicanilor, după ce a refuzat să spună dacă Rusia s-a amestecat în alegerile prezidenţiale din SUA.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Palma neașteptată primită de Putin din partea Chinei. Proiectul crucial pe care l-au refuzat chinezii

China a respins, în final, proiectul Rusiei al gazoductului „Power of Siberia-2”, amânat de multă vreme, dând, astfel, o nouă lovitură eforturilor Kremlinului de...

Riposta generalului Sîrskîi în scandalul cu ministrul demis al Apărării. ‘Meseria mea este războiul. Asta fac și voi continua să fac’

Șeful armatei ucrainene, Oleksandr Sîrskîi, a negat public informațiile privind existența unui conflict cu fostul ministru al Apărării, Mihailo Fedorov, generalul afirmând că discuțiile...

R.Moldova va aplica standarde internaționale de siguranță pentru navele de pescuit

Guvernul a aprobat astăzi proiectul de lege privind aderarea Republicii Moldova la Acordul de la Cape Town din 2012, unul dintre cele mai importante...

MApN de la București dezminte un fake news cu ruși care ar fi făcut inspecții în unitățile militare din România

Ministerul Apărării Naționale (MApN) afirmă că informațiile potrivit cărora reprezentanți ai Federației Ruse ar fi inspectat unități militare din România în anul 2023 sunt...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.