StiripesurseȘtirile zileiVladimir Putin a comparat mumia lui Vladimir Lenin cu moaştele sfinţilor...

Vladimir Putin a comparat mumia lui Vladimir Lenin cu moaştele sfinţilor creştini

Publicat:

Preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, a comparat mumia lui Vladimir Lenin, expusă în Piaţa Roşie din Moscova, cu moaştele sfinţilor creştini, în filmul documentar Vaalam, din care au fost difuzate câteva fragmente pe pagina web a Radioteleviziunii Ruse, informează duminică EFE.

“Pe Lenin l-au pus într-un mausoleu. Cu ce este el diferit de relicvele sfinţilor pentru ortodocşi şi, în general, pentru creştini?”, s-a întrebat retoric şeful statului rus, care a declarat că partizanii înhumării mumiei lui Lenin îi spun că în lumea creştină nu există tradiţia de a nu îngropa rămăşiţele umane. “Cum să nu? Mergeţi la Muntele Athos (Grecia) şi veţi vedea că există relicve de sfinţi”, a susţinut el, potrivit agerpres .

Liderul de la Kremlin a atras atenţia că puterea sovietică “nu a inventat nimic nou, ci pur şi simplu şi-a adaptat la propria ideologie ceea ce umanitatea inventase deja cu mult timp în urmă”. Putin a adăugat că ideologia comunistă şi creştinismul sunt similare, deoarece conceptele egalităţii, fraternităţii şi justiţiei sunt înscrise în Sfintele Scripturi.

Citește și : Cel puțin doi morți și zeci de răniți în urma cutremurului din Peru

Potrivit mai multor sondaje, circa 60% dintre ruşi sunt în favoarea înhumării rămăşiţelor pământeşti ale fondatorului Uniunii Sovietice, însă Kremlinul asigură că înhumarea mumiei lui Lenin nu este un subiect pe agenda sa.


URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Patru formațiuni politice afiliate fostului Partid „Șor” au fost dizolvate de instanță

Curtea de Apel Centru a dispus dizolvarea partidelor „Șansă”, „Renaștere”, „Victorie” și Forța de Alternativă și de Salvare a Moldovei. Instanța a constatat că...

ANRE anunţă noile preţuri la carburanţi

Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică (ANRE) a publicat prețurile maxime de referință la produsele petroliere principale pentru mâine. Astfel, prețul unui litru de benzină...

CNSM cere majorarea salariului minim

Confederația Națională a Sindicatelor din Moldova (CNSM) solicită Guvernului să stabilească din timp salariul minim pentru anul 2027 și propune majorarea acestuia până la...

Cod Galben de viituri pe râurile mici din sudul Moldovei

Autoritatea de Meteorologie și Monitoring de Mediu (AMM) a emis Cod Galben de scurgeri importante pe versanți, torenți și pâraie pentru astăzi, 22 iulie. Meteorologii...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.