Vladimir Putin a sărbătorit Crăciunul pe rit vechi la Sankt Petersburg

Publicat:

Preşedintele rus Vladimir Putin a sărbătorit Crăciunul ortodox pe rit vechi sâmbătă seară, asistând la un serviciu religios într-o biserică din Sankt Petersburg unde a fost botezat tatăl său, a anunţat Kremlinul, informează AFP.

“Această sărbătoare oferă fericire şi speranţă pentru milioane de credincioşi (…) şi îi uneşte în jurul valorilor creştine eterne ale ţării noastre”, a declarat printre altele Vladimir Putin, potrivit comunicatului Kremlinului, conform agerpres .


El a adus de asemenea un omagiu “acţiunii cu adevărat dezinteresate a Bisericii Ortodoxe Ruse şi altor confesiuni creştine în menţinerea păcii şi armoniei civile în ţară”.

Citește și : Liga Arabă dorește să obţină recunoaşterea internaţională a unui stat palestinian cu Ierusalimul de Est drept capitală

Vladimir Putin s-a exprimat într-o biserică din secolul al XVIII-lea la Sankt Petersburg unde tatăl său a fost botezat, a precizat Kremlinul. După ceremonie, el a oferit bisericii o icoană din secolul al XIX-lea.

Televiziunea publică rusă a difuzat câteva imagini cu preşedintele rus alături de credincioşi.

La rândul său, patriarhul Kirill, capul Bisericii Ortodoxe Ruse, a celebrat Crăciunul, în noaptea de sâmbătă spre duminică, în Catedrala Hristos Mântuitorul din Moscova, în prezenţa mai ales a prim-ministrului Dmitri Medvedev, au anunţat agenţiile de presă ruse.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Mihai Popșoi va participa la Summitul NATO de la Washington

Mihai Popșoi va participa la Summitul NATO de la Washington Ministrul de Externe Mihai Popșoi va participa la acest eveniment în scopul consolidării relațiilor cu...

Moldova va găzdui reuniunea Constituenței FMI și a Băncii Mondiale, în perioada 10-12 iulie

Republica Moldova va găzdui, în perioada 10-12 iulie, reuniunea Constituenței Fondului Monetar Internațional (FMI) și a Băncii Mondiale. Evenimentul, organizat de Banca Națională a Moldovei...

Peste 75 la sută dintre grădinițele din R.Moldova și-au suspendat activitatea pe perioada verii

Peste 75 la sută dintre grădinițele din R.Moldova și-au suspendat activitatea pe perioada verii Peste 75 la sută dintre grădinițele din Republica Moldova și-au suspendat...

Republica Cehă afirmă că a livrat Ucrainei arme în valoare de 288 milioane de dolari

Republica Cehă afirmă că a livrat Ucrainei arme în valoare de 288 milioane de dolari Republica Cehă a trimis Ucrainei arme, tehnologie şi muniţii în...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.