Von der Leyen, Rutte şi Meloni vor efectua duminică o vizită în Tunisia

Publicat:

Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, se va deplasa duminică în Tunisia, însoţită de prim-miniştrii Olandei şi Italiei, Mark Rutte şi Giorgia Meloni, pentru a discuta despre diferitele aspecte ale relaţiei bilaterale şi despre un viitor acord general, într-un moment în care migraţia din această ţară către Uniunea Europeană a crescut, informează EFE, potrivit agerpres

Cei trei lideri europeni se vor întâlni cu preşedintele ţării nord-africane, Kais Saied, iar “discuţiile se vor axa pe relaţia bilaterală dintre Uniunea Europeană şi Tunisia”, a anunţat joi purtătorul de cuvânt al Comisiei Europene, Eric Mamer.


Citește și : Zelenski se declară ‘şocat’ de lipsa de ajutor din partea Naţiunilor Unite şi Crucii Roşii

“Un acord de cooperare în domeniul economiei, energiei şi migraţiei va fi în centrul discuţiilor”, a adăugat el.

Cu toate acestea, “faptul că există această deplasare nu înseamnă că există un acord cu Tunisia”, ci că împreună cu preşedintele tunisian “se va discuta despre diferitele aspecte” ale relaţiilor şi cooperării dintre UE şi Tunisia, a precizat purtătorul de cuvânt al executivului comunitar.

Totuşi, el a subliniat că “există un dialog constructiv” privind Tunisia, aşa cum demonstrează, a spus el, “faptul că preşedinta Von der Leyen va fi alături de Meloni” în această deplasare.

“Faptul că preşedinta Comisiei va merge la Tunis însoţită de cei doi şefi de guvern pe care i-am menţionat este în sine un semn că are loc un dialog constructiv cu autorităţile italiene”, a subliniat Mamer.

Şi în continuare a atras atenţia: “Nu am spus că se va ajunge la un acord în timpul acestei vizite. Am spus că discuţiile privind un acord vor fi în centrul acestei călătorii”.

“Evident, relaţiile noastre bilaterale cu Tunisia sunt vechi şi foarte strânse. Într-adevăr, aceste relaţii au o serie întreagă de dimensiuni. Scopul acestei deplasări este tocmai acela de a putea aborda diferitele faţete ale relaţiei noastre bilaterale cu Tunisia într-un cadru bine structurat, care este cel al acordului pe care l-am menţionat în anunţul meu”, a clarificat purtătorul de cuvânt al UE.

Meloni a efectuat marţi o scurtă vizită de patru ore în Tunisia, pentru a discuta cu Saied două probleme presante pentru guvernul său: creşterea numărului de sosiri de migranţi pe coastele Italiei în ultimul an şi negocierile Tunisiei cu Fondul Monetar Internaţional (FMI) pentru a primi un nou împrumut de 1,9 miliarde de dolari.

Liderul italian a susţinut atunci un sprijin “total” şi “pragmatic” pentru preşedintele tunisian, care include lupta împotriva migraţiei ilegale, precum şi finanţări şi oportunităţi “importante” la care lucrează Bruxellesul, şi a anunţat că se va întoarce “în curând” în ţară împreună cu Von der Leyen.

Citește și : Taiwanul a detectat 37 de avioane militare chineze în jurul insulei

Potrivit datelor guvernului de la Roma, în primele cinci luni ale anului 2023, aproximativ 50.000 de persoane au sosit pe coastele Italiei – cu 155% mai mult decât în aceeaşi perioadă a anului trecut – dintre care mai mult de jumătate au plecat din Tunisia.

Această creştere a migraţiei este parţial stimulată de criza care afectează ţara nord-africană.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Netanyahu în luptă cu armata israeliană (editorial)

Netanyahu în luptă cu armata israeliană Sara Netanyahu a acuzat săptămâna trecută la o întâlnire privată cu familiile ostaticilor că șefii armatei israeliene (IDF) încearcă...

CNN: Războaie pentru energie se vor desfășura sub apă. Rusia se pregătește

CNN: Războaie pentru energie se vor desfășura sub apă. Rusia se pregătește Cererea de energie electrică este în creștere, iar tot mai multe țări încearcă...

Vulgarizarea patriotismului, rețeta Simion-Șoșoacă

Vulgarizarea patriotismului, rețeta Simion-Șoșoacă Prima și cea mai importantă lecție a alegerilor locale și europarlamentare este confiscarea patriotismului de către partidele extremiste AUR și SOS,...

Chiar urmează să ne drogăm copiii ca să nu se mai îngrașe în halul acesta?

Chiar urmează să ne drogăm copiii ca să nu se mai îngrașe în halul acesta?   În loc să încercăm să ne schimbăm groaznicul sistem alimentar...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.