StiripesurseȘtirile zileiWalter Mondale, 'mâna dreaptă' a lui Jimmy Carter, a murit la...

Walter Mondale, ‘mâna dreaptă’ a lui Jimmy Carter, a murit la 93 de ani

Publicat:

Fostul vicepreşedinte al Statelor Unite ale Americii, Walter Mondale, “mâna dreaptă” a preşedintelui democrat Jimmy Carter, a murit la domiciliul său din Minneapolis la vârsta de 93 de ani, a anunţat luni o purtătoare de cuvânt a familiei, citată de media americane, fără a preciza cauza decesului, informează marţi France Presse, potrivit agerpres.

Vicepreşedinte din 1977 până în 1981, Walter Mondale a apărat ideile progresiste, în special în favoarea mişcării pentru drepturile civile.

Citeşte şi: Ancheta Wirecard CUTREMURĂ Germania: Elita politică și financiară a fost prinsă într-un SCANDAL imens! – Black News

Candidat ghinionist la alegerile prezidenţiale din 1984 împotriva lui Ronald Reagan, care l-a învins lejer la urne, el a fost primul reprezentant al unui mare partid în cursa pentru Casa Albă care a numit o femeie cu care să facă tandem în cursa pentru Casa Albă, pe Geraldine Ferraro.

“Sunt devastat de moartea dragului meu prieten Walter Mondale, pe care îl consider cel mai bun vicepreşedinte din istoria ţării noastre”, a reacţionat fostul preşedinte Jimmy Carter într-un comunicat.


Walter Mondale “şi-a folosit competenţele politice şi integritatea pentru a transforma vicepreşedinţia într-o forţă vibrantă şi motor al politicii publice cum nu a mai existat înainte şi care dăinuieşte şi în prezent”, a adăugat el.

Multă vreme vicepreşedintele s-a aflat departe – la propriu – de puterea executivă, în condiţiile în care biroul său se afla în Senat, aminteşte AFP. Punctul de cotitură a avut loc odată cu preşedinţia lui Jimmy Carter, care va crea un spaţiu cu titlu permanent în cunoscuta “West Wing” (Aripa de Vest a Casei Albe n.r.) pentru Walter Mondale.

El “a apărat cauzele progresiste şi a schimbat rolul de vicepreşedinte”, a declarat la rândul său fostul preşedinte Barack Obama.

Citeşte şi:  Continuările filmelor 'Top Gun' şi 'Avatar', nominalizate la premiile decernate de Sindicatul Producătorilor Americani

Citeşte şi: Omega-3 şi vitamina D reduc riscul de îmbolnăvire cu COVID-19 – Black News

Fiu al unui pastor metodist şi al unei profesoare de muzică, Walter Mondale a reprezentat statul Minnesota din nordul Statelor Unite în Senat timp de doisprezece ani, din 1964 până în 1976.

El “s-a dedicat cu adevărat serviciului public”, a comentat actuala senatoare democrată de Minnesota, Amy Klobuchar.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Sute de israelieni demonstrează împotriva guvernului și a premierului Netanyahu

Sute de oameni au demonstrat în mai multe orașe din Israel pentru a protesta față de guvernul israelian și prim-ministrul Benjamin Netanyahu, transmite Agerpres. Citește...

Ziua Internațională a Libertății Presei. Premierul Munteanu vine cu un mesaj de felicitare

Astăzi, 3 mai,  marcăm Ziua Internațională a Libertății Presei. Șeful Executivului de la Chișinău, Alexandru Munteanu, a transmis, cu această ocazie, un mesaj de...

Numărul nașterilor prin cezariană este în creștere în Moldova

Tot mai multe femei din Republica Moldova aleg nașterile prin cezariană. Din cele peste 22 de mii de nașteri înregistrate anual, aproape 7 mii...

Morți și răniți la Odesa în urma atacurilor ruse nocturne

În această noapte, armata rusă a atacat din nou regiunea Odesa, scrie Ziarul de Gardă cu referire la Serviciul de Urgențe al Ucrainei.Citește și:...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.