StiripesurseȘtirile zileiWashingtonul impune restricţii de viză talibanilor

Washingtonul impune restricţii de viză talibanilor

Publicat:

Statele Unite au anunţat marţi noi sancţiuni împotriva talibanilor ca represalii la tratamentul aplicat femeilor şi fetelor în Afganistan, scrie AFP, potrivit agerpres.

“Astăzi (luni), anunţ restricţii privind acordarea de vize (…) actualilor şi foştilor membri ai talibanilor şi altor indivizi consideraţi responsabili de sau complici la represiunea femeilor şi fetelor în Afganistan prin politici restrictive şi violenţă”, a indicat secretarul de stat american, Antony Blinken, într-un comunicat, cu ocazia celei de-a zecea aniversări a Zilei internaţionale a fetelor.

Citește și: Ruşii fug de încorporare inclusiv cu iahturi spre Coreea de Sud – Black News

Afganistanul rămâne “de un an singura ţară din lume unde fetelor li se interzice sistematic să meargă la şcoală mai departe de învăţământul primar, fără nicio dată de întoarcere avută în vedere”. a subliniat şeful diplomaţiei de la Washington.

Educaţia fetelor este o problemă extrem de sensibilă în Afganistan, o ţară cu majoritate sunită. Talibanii, care au revenit la putere în august 2021 după retragerea americanilor, au interzis învăţământul secundar (gimnaziu şi liceu) pentru fete. În schimb, studentele sunt admise la universitate.


Citeşte şi: Biden despre Putin: ‘A făcut un calcul greşit în Ucraina!’ – Black News

Un recent atentat sinucigaş într-un centru educaţional pentru studenţi la Kabul a făcut 53 de morţi, dintre care cel puţin 46 de fete şi tinere femei, potrivit unui raport al Misiunii de Asistenţă a Naţiunilor Unite în Afganistan (MANUA). 

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Căldura se transformă într-un șoc economic major pentru o Europă nepregătită

Europa, continentul unde temperaturile cresc într-un ritm de aproximativ două ori mai mare decât media globală, nu își mai poate permite să ignore impactul...

Atacurile asupra navelor în Ormuz s-au intensificat, circa 100 de militari SUA răniți în 2 săptămâni

Secretarul american al apărării, Pete Hegseth, și șefii de stat major interarme se întâlnesc marți cu membrii Congresului pentru prima dată de la reluarea conflictului. Pete...

Ce spune arestarea fraților Tate din SUA despre justiția din România

Când mai încearcă vreun reprezentant al actualei caste din jurul judecătoarei Lia Savonea să explice cât de nedrepte sunt acuzațiile de corupție și de...

Trump lovește din nou Canada cu tarife de 50%, pentru a combate “discriminarea” produselor americane

Statele Unite vor impune, din 19 august, taxe vamale de 50% pentru o gamă largă de produse canadiene, într-o nouă escaladare a conflictului comercial...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.