StiripesurseȘtirile zileiWashingtonul impune restricţii privind consumul de apă pentru anumite state americane...

Washingtonul impune restricţii privind consumul de apă pentru anumite state americane şi Mexic

Publicat:

Unele state americane şi Mexicul vor trebui să îşi reducă consumul de apă în 2023 pentru a evita consecinţele “catastrofale” pentru fluviul Colorado, în condiţiile în care regiunea este afectată de un episod de secetă severă, a anunţat marţi guvernul federal, relatează AFP, potrivit agerpres.

După mai bine de două decenii de precipitaţii mai reduse decât de obicei, nivelul acestui fluviu – esenţial pentru Vestul american – este alarmant. Ciclurile de secetă sunt agravate de schimbările climatice provocate de activitatea umană.

Citește și: Hackerii ruşi au atacat Energoatom – Black News

În pofida anilor de avertismente, statele care depind de fluviu nu au reuşit să îşi reducă suficient necesarul de apă, ceea ce a determinat autorităţile federale să impună marţi restricţii.

“Pentru a evita un colaps catastrofal al sistemului fluviului Colorado şi un viitor de incertitudine şi conflict, utilizarea apei din bazin trebuie redusă”, a declarat Tanya Trujillo, un oficial al agenţiei federale de resurse de apă.


Arizona va primi cu 21% mai puţină apă în 2023, Nevada cu 8% mai puţin şi Mexic, unde fluviul Colorado îşi încheie cursul, cu 7% mai puţin.

California, cel mai mare utilizator al apei fluviului şi cel mai populat stat din SUA, nu va fi afectat anul viitor.

Oficialii din statele situate în amonte de fluviu au denunţat o decizie considerată nedreaptă.

“Este inacceptabil ca Arizona să continue să suporte o parte disproporţionată din povara reducerilor (de apă) în beneficiul altora care nu au contribuit” la efort, au declarat într-un comunicat Tom Buschatzke şi Ted Cooke, doi oficiali ai serviciilor de gestionare a apei în acest stat din sud-vestul Statelor Unite.

Citeşte şi: Macron şi Narendra Modi s-au înţeles să ‘lucreze împreună pentru încetarea conflictului’ în Ucraina – Black News

Fluviul Colorado izvorăşte din Munţii Stâncoşi şi trece prin statele americane Colorado, Utah, Arizona, Nevada, California, ajungând apoi în nordul Mexicului, unde se varsă în mare.

Fluviul este alimentat în principal de zăpadă care se acumulează în timpul iernii la altitudini mari, înainte de a se topi treptat în lunile mai calde.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Maia Sandu a semnat decretul privind numirea Guvernului Tofan

Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a semnat miercuri, 22 iulie, decretul privind numirea Guvernului condus de Vasile Tofan. Documentul stabilește componența oficială a noului...

Zeci de străini NU au fost lăsaţi să intre în R. Moldova

În ultimele 24 de ore, în punctele de trecere a frontierei fluxul de persoane a constituit 83.735 de traversări, iar cel al mijloacelor de...

Munteanu îi cere lui Tofan să-i continue reformele

Fostul premier Alexandru Munteanu a declarat că noul Guvern trebuie să continue reformele și proiectele începute în ultimele opt luni, menționând printre priorități reforma...

Tofan vrea ca prima vizită oficială în calitate de premier să fie în România

Premierul Vasile Tofan a declarat că și-ar dori ca prima sa vizită oficială în calitate de șef al Executivului să fie în România, însă...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.