StiripesurseExterneWashingtonul informează Congresul despre o livrare de arme Israelului de 1...

Washingtonul informează Congresul despre o livrare de arme Israelului de 1 miliard de dolari

Publicat:

Washingtonul informează Congresul despre o livrare de arme Israelului de 1 miliard de dolari

Executivul american a notificat marţi Congresului că va face o livrare de arme către Israel pentru aproximativ un miliard de dolari, a aflat AFP din surse apropiate dosarului, la o săptămână după ce preşedintele Joe Biden a ameninţat că va limita ajutorul militar american trimis aliatului său în urma operaţiunilor de la Rafah, transmite stiripesurse.ro.

Congresul trebuie să aprobe această livrare de arme, a făcut cunoscut un responsabil american, o sursă parlamentară indicând că suma totală este de aproximativ 1 miliard de dolari.

Vezi şi: VIDEO – Un autocar plin cu oameni a căzut în prăpastie! Sunt cel puţin 16 morţi! – Stiripesurse.md

Potrivit Wall Street Journal, care a dezvăluit primul informaţia, această livrare include 700 de milioane de dolari de muniţie pentru tancuri şi 500 de milioane pentru vehicule militare tactice.

Washingtonul informează Congresul despre o livrare de arme Israelului de 1 miliard de dolari

Acest pachet de ajutor este cheltuit în cadrul imensului plan de ajutor american pentru Ucraina, Israel şi Taiwan, în valoare totală de 95 de miliarde de dolari, dintre care 13 miliarde de dolari pentru Israel, votat de Congres la sfârşitul lui aprilie.


Luni de zile, administraţia Biden a îndemnat insistent parlamentarii să aprobe aceste miliarde de dolari pentru aliaţii Washingtonului.

Pe 8 mai, Joe Biden a spus însă că “nu va livra” anumite arme Israelului, al cărui principal susţinător militar sunt, în special “obuze de artilerie”, în cazul unei ofensive majore împotriva oraşului Rafah, un avertisment fără precedent din partea Washingtonului.

“Dacă trebuie să fim singuri, vom fi singuri”, a răspuns Benjamin Netanyahu la o zi după ameninţările americane, un purtător de cuvânt al armatei israeliene afirmând că ei dispun de “muniţia de care au nevoie pentru operaţiunile de la Rafah”.

Washingtonul informează Congresul despre o livrare de arme Israelului de 1 miliard de dolari

Marţi dimineaţă, lovituri ale armatei israeliene au vizat diferite sectoare ale Fâşiei Gaza, inclusiv Rafah, un oraş din extremul sud al teritoriului unde s-au înghesuit sute de mii de palestinieni, marea majoritate strămutaţi. Lupte aprige au loc în estul Rafah, situat la frontiera de sud a Israelului, unde armata a intrat cu tancuri pe 7 mai.

La Washington, aleşi de stânga din Congres ar putea încerca să saboteze această livrare de arme către Israel.

De la începutul războiului dintre Israel şi mişcarea islamistă palestiniană Hamas, Statele Unite au făcut publice două vânzări în cadrul aşa-numitei proceduri “de urgenţă” către aliatul său – procedură care permite o expediere directă, ocolind un proces de 30 de zile în Congres. 

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Cine este Marie-France van Heel, soția noului premier britanic Andy Burnham

Marie-France van Heel, soția noului prim-ministru britanic Andy Burnham, a pășit luni în reședința oficială din Downing Street, odată cu instalarea soțului său în...

Un oraș medieval dispărut de 1.000 de ani, găsit cu ajutorul dronelor

Laserele montate pe drone au scos la iveală un oraș medieval uriaș, ascuns de peste 1.000 de ani în munții din sud-estul Uzbekistanului. Descoperirea...

Exporturile de floarea-soarelui din Moldova au atins un nou record

Floarea-soarelui a înregistrat cel mai bun rezultat din ultimii cinci ani la export în sezonul agricol 2025-2026. Atât cantitatea exportată, cât și valoarea livrărilor...

Merz ridică miza: Dorește o remaniere guvernamentală și se distanțează de Spahn

"Ar putea fi o ocazie de a reconsidera componența guvernului federal", a declarat cancelarul german Friedrich Merz în interviul său de vară pentru ZDF,...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.