Washingtonul îşi reduce personalul diplomatic din Irak

Publicat:

Ambasada Statelor Unite la Bagdad a decis să-şi retragă o parte din personal din motive de securitate, în contextul în care interesele americane din Irak au fost vizate de o serie de atacuri cu rachete în ultimele luni, potrivit informaţiilor furnizate AFP de oficiali irakieni, potrivit agerpres.

“Este o retragere minoră bazată pe temerile de securitate din partea americanilor, ar urma să revină, este doar o măsură de precauţie”, a declarat o sursă irakiană sub protecţia anonimatului.


Citeşte şi: Un fost preşedinte francez A MURIT de coronavirus

“Ne-au informat, iar principalii diplomaţi, inclusiv ambasadorul, rămân. Nu există o ruptură diplomatică”, a adăugat sursa.

Potrivit unui al doilea oficial irakian, această retragere parţială îşi propune să “reducă la minimum riscurile”, fără a preciza câţi diplomaţi americani, dintre cele câteva sute prezente în Irak, pleacă.

Departamentul de Stat american a refuzat să comenteze, reamintind că securitatea reprezentanţilor SUA, precum şi a cetăţenilor şi a facilităţilor sale “rămâne prioritatea principală” şi specificând totodată că ambasadorul Matthew Tueller continuă să se afle la Bagdad.

Personalul şi interesele americane au fost ţinta unor atacuri cu rachete şi cu bombe pe drumuri. Washingtonul a pus aceste atacuri pe seama grupărilor pro-iraniene din Irak şi a bombardat de două ori pe una dintre acestea, Kataeb Hezbollah, în semn de represalii.

Confruntându-se cu atacuri repetate, SUA au dat un ultimatum Bagdadului, ameninţând că îşi vor închide reprezentanţa diplomatică, ceea ce a determinat convenirea unui armistiţiu la mijlocul lunii octombrie din partea grupărilor pro-iraniene având drept consecinţă încetarea atacurilor.

În pofida unor noi tiruri de rachete în mai multe zone ale capitalei pe 17 noiembrie, în care o fetiţă şi-a pierdut viaţa, oficialii irakieni şi mai mulţi oficiali occidentali au estimat că armistiţiul ar putea dura, dar că Washingtonul pregăteşte, în pofida situaţiei, diverse opţiuni, inclusiv cea vizând o retragere parţială.

Toată lumea se aşteaptă la câteva săptămâni dificile înaintea predării puterii la Casa Albă, în contextul în care Donald Trump a urmărit o strategie de “presiune maximă” faţă de Iran, strategie care i-a vizat în egală măsură şi pe aliaţii regimului de la Teheran din Irakul învecinat.

Citeşte şi: Peste 1.000 de cercetători chinezi AU FUGIT din SUA! Echipa lui Biden a intrat deja sub lupa spionajului asiatic

Nu este exclusă posibilitatea unei acţiuni militare de ultimă oră a preşedintelui SUA împotriva intereselor iraniene din Irak.

Preşedintele ales Joe Biden urmează să preia oficial mandatul de preşedinte al SUA pe 20 ianuarie.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Schimbările climatice prelungesc durata zilelor, potrivit unui studiu

Schimbările climatice prelungesc durata zilelor, potrivit unui studiu Schimbările climatice, care provoacă topirea gheţarilor de la poli, încetinesc foarte uşor rotaţia Terrei, ceea ce creşte...

Ce-i de făcut, America? (editorial)

Ce-i de făcut, America? Cu toții am fost afectați de politica toxică - indiferent de ce convingeri avem. Din fericire presa ne spune că Donald Trump...

VIDEO/ Cum arată Parisul cu două săptămâni înainte de Jocurile Olimpice de vară. Măsuri excepționale pentru a preveni un eventual atac

VIDEO/ Cum arată Parisul cu două săptămâni înainte de Jocurile Olimpice de vară. Măsuri excepționale pentru a preveni un eventual atac Peste două săptămâni, Parisul...

Scrutinele din această toamnă ne vor costa peste 300 de milioane de lei, spune președinta Comisiei Electorale Centrale

Scrutinele din această toamnă ne vor costa peste 300 de milioane de lei, spune președinta Comisiei Electorale Centrale Republica Moldova va cheltui circa 306 milioane...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.