StiripesurseȘtirile zileiWashingtonul le mulţumeşte ţărilor care primesc refugiaţi afgani

Washingtonul le mulţumeşte ţărilor care primesc refugiaţi afgani

Publicat:

SUA au salutat joi Albania, Canada, Chile, Mexicul şi Uganda pentru acceptarea de afgani în curs de evacuare după revenirea talibanilor la putere în Afganistan, informează vineri AFP, potrivit agerpres.

Secretarul de stat american Antony Blinken a discutat la telefon cu premierul albanez Edi Rama, care a anunţat, duminică, că a acceptat să ofere refugiu temporar pentru sute de afgani în drum spre SUA.

Citeşte şi: Cercetătorii suedezi publică un studiu halucinant: A face copii este DĂUNĂTOR mediului înconjurător! – Black News

Blinken i-a mulţumit pentru “continuarea tradiţiei destoinice a Albaniei de a găzdui persoanele în nevoie”, potrivit Departamentului de Stat american.

Diplomaţia americană şi-a exprimat de asemenea recunoştinţa faţă de Qatar şi Kuweit, unde mii de afgani urmează să sosească pentru a-şi completa procedurile de acordare a vizei.


Purtătorul de cuvânt al Departamentului de Stat al SUA, Ned Price, a mulţumit de asemenea Ugandei, al cărei preşedinte s-a declarat gata să primească temporar afgani, şi a afirmat că sunt în curs discuţii cu mai multe ţări europene în acelaşi scop.

Price a declarat totodată că Chile, Canada şi Mexicul au acceptat să primească afgani, lăudându-le generozitatea.

Citeşte şi: Germania a intrat în al patrulea val de infectare cu coronavirus – Black News

Canada a anunţat că va primi până la 20.000 de refugiaţi în cadrul unui program special.

La rândul lor, SUA au acceptat să primească mii de afgani care au fost traducători sau au avut alte funcţii în sprijinul operaţiunilor din timpul celor 20 de ani de război.

Odată cu revenirea talibanilor la putere, Washingtonul a extins aceste evacuări la alte persoane care se simt ameninţate, cum sunt militantele pentru drepturile femeilor, angajaţi ai ONG-urilor şi jurnalişti care lucrează pentru mass-media cu sediul în SUA.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Benzina și motorina vor costa mai mult de la 1 august. ANRE introduce o nouă taxă

Șoferii vor plăti mai mult pentru benzină și motorină. Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică a aprobat modificarea marjei comerciale specifice aplicate la comercializarea...

Cursul valutar al zilei

Banca Națională a Moldovei (BNM) a stabilit datele oficiale de schimb valutar pentru astăzi. Un euro are valoarea de 20 de lei și 09 bani. Dolarul...

Mărfuri de contrabandă depistate la Vamă

Echipele mobile ale Serviciului Vamal au depistat bunuri în valoare totală de peste 170 de mii de lei, transportate fără acte de proveniență legală...

21 de străini NU au fost lăsaţi să intre în R. Moldova

În ultimele 24 de ore, 21 de cetățeni străini au primit refuz de intrare pe teritoriul Republicii Moldova, informează Poliția de Frontieră. În punctele de...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.