StiripesurseExterneWashingtonul preconizează o 'săptămână crucială' pentru negocierile privind Ucraina

Washingtonul preconizează o ‘săptămână crucială’ pentru negocierile privind Ucraina

Publicat:

Negocierile privind Ucraina au intrat luni într-o „săptămână crucială”, afirmă Statele Unite, în contextul în care acestea pun presiuni asupra președintelui ucrainean, Volodimir Zelenski, să renunțe la Crimeea în schimbul păcii cu Rusia.

„La Libre Belgique” (Belgia) precizează că aceste speranțe au fost exprimate de secretarul de stat american, Marco Rubio, în situația în care luptele nu dau semne de a se potoli. Sâmbătă noaptea, Rusia a lansat un atac cu 150 de drone și rachete, potrivit dlui Zelenski, ucigând patru persoane în estul Ucrainei. Și Moscova a anunțat „eliberarea” completă a regiunii Kursk, lucru pe care Ucraina l-a negat, potrivit stiripesurse.

Citește și: Tiraspolul încurajează producerea energiei verzi. Igor Boțan: Criza energetică a forțat schimbarea de atitudine

„Suntem aproape (de un acord), dar nu suficient de aproape”, a declarat duminică secretarul de stat american, Marco Rubio, pentru NBC. „Cred că această săptămână va fi crucială”.

Washingtonul nu a dezvăluit detalii ale planului său de pace, dar a sugerat înghețarea liniei frontului și Kievul să cedeze Crimeea Rusiei în schimbul încetării ostilităților, lucru de care Kievul refuză să audă vorbindu-se.


Contrazicând declarațiile dlui Zelenski, dl Trump a declarat duminică că este convins că liderul ucrainean este gata să renunțe la Crimeea.

„Cred că da. Crimeea, asta a fost acum 12 ani”, a declarat Trump unui reporter care l-a întrebat dacă el crede că Zelenski este gata „să renunțe” la peninsula anexată de Rusia în 2014.

Președintele american și-a exprimat în ultimele zile îndoieli cu privire la disponibilitatea lui Vladimir Putin de a pune capăt războiului.

„Vreau să înceteze să mai tragă. Stați jos și semnați acordul”, a spus Trump duminică. „Cred că avem baza pentru un acord și vreau ca el să-l semneze”, a adăugat el.

De câteva săptămâni, trupele ucrainene sunt în retragere în această zonă a frontului, în timp ce armata rusă înaintează puțin câte puțin.

Forțele ucrainene ocupau inițial câteva sute de kilometri pătrați în regiunea Kursk din august 2024, când au lansat o contraofensivă fără precedent pe teritoriul rusesc. În special, aceștia preluaseră controlul asupra unei stații de pompare prin care era transportat gaz rusesc spre Europa.

Citește și: Haosul promovat de Trump atrage recesiune globală și riscuri de creștere a inflației

 

Liderii ucraineni au justificat acest atac surpriză pe teritoriul rusesc prin dorința de a avea o nouă carte în mână în contextul unor posibile negocieri de pace.

Volodimir Zelenski a propus recent Rusiei să accepte un „schimb” teritorial, pe care Moscova, a cărei armată continuă să avanseze în alte părți ale frontului, l-a respins imediat.

De atunci, zona aflată sub controlul ucrainean s-a micșorat semnificariv. Duminică, Ucraina a declarat însă că trupele sale continuă să lupte acolo.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Ce salarii acceptă ANRE pentru activitățile reglementate. Calculul oficial

Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică (ANRE) precizează că, la calcularea tarifelor, acceptă doar cheltuielile salariale strict necesare pentru activitățile reglementate, iar remunerațiile sunt...

Comunitățile din nordul țării vor beneficia de noi investiții în infrastructură și dezvoltare economică

Consiliul Regional pentru Dezvoltare Nord (CRD Nord) a aprobat astăzi raportul de progres privind implementarea Programului Operațional Regional Nord 2025-2028, precum și raportul de...

O operaţiune de dezinformare rusească l-a vizat pe Edouard Philippe, candidat la alegerile prezidenţiale din Franța

O operaţiune de dezinformare desfăşurată de o reţea prorusă l-a vizat pe Edouard Philippe, candidat declarat în alegerile prezidenţiale din Franţa, fiind prima astfel...

Tiraspolul acuză Chișinăul de blocarea procesului de negocieri

Așa-numitul Minister de Externe al regiunii transnistrene acuză partea moldovenească de blocarea procesului de negocieri, după ce Chișinăul ar fi propus organizarea unor întrevederi...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.