Washingtonul speră la un vot unanim la ONU asupra noilor sancţiuni impuse Phenianului

Publicat:

Statele Unite se aşteaptau la un vot în unanimitate, luni seară, în Consiliul de Securitate al ONU privind noi sancţiuni împotriva Coreii de Nord, a afirmat un responsabil american sub acoperirea anonimatului, scrie AFP, conform agerpres.

“Am avut discuţii la cel mai înalt nivel”, a declarat unor jurnalişti acest responsabil. “Ne aşteptăm la adoptarea în unanimitate” a proiectului de rezoluţie propus de Washington, a adăugat el.


Coreea de Nord va putea vedea că, în privinţa crizei cu această ţară, “Consiliul de Securitate este unanim”, a comentat la rândul său ambasadorul britanic la ONU, Matthew Rycroft, cu puţin înainte de începerea reuniunii acestei instanţe pentru a trece la vot.

Citeşte şi: CHILOŢII lui Hilter sunt scoşi la licitaţie! (FOTO) Alte obiecte personale ale liderului nazist îşi caută cumpărător

Pentru a-şi asigura sprijinul Rusiei şi Chinei cu prilejul votului, Washingtonul a fost nevoit să îşi revadă în scădere pretenţiile sale iniţiale şi să întărească paragrafele din textul său destinate căutării unei soluţii paşnice a crizei.

După mai multe zile de negocieri intense, embargoul asupra gazelor naturale a fost menţinut, dar pentru petrol, care la origine a fost vizat de un embargo total, vânzările vor fi în cele din urmă limitate la 500.000 de barili timp de trei luni, cu începere de la 1 octombrie pentru a trece la un milion de barili de la 1 ianuarie timp de 12 luni.

Aceasta reprezintă o reducere cu 10% a produselor petroliere, potrivit Departamentului american al Energiei care estimează la 2,2 milioane de barili importurile nord-coreene. Phenianul importă în special din China benzină şi motorină, potrivit Statelor Unite.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Cele mai stranii muzee pe care le poți vizita în Paris

Cele mai stranii muzee pe care le poți vizita în Paris De la Louvre la Musée d’Orsay, Parisul are, fără îndoială, unele dintre cele mai...

Moulin Rouge din Paris sărbătorește instalarea unei noi moriști de vânt

Moulin Rouge din Paris sărbătorește instalarea unei noi moriști de vânt Clubul de cabaret Moulin Rouge din Paris, ale cărui pale emblematice ale morii de...

Biden reduce din avantajul lui Trump în statele oscilante (sondaj Bloomberg)

Biden reduce din avantajul lui Trump în statele oscilante (sondaj Bloomberg) În ciuda prestaţiei sale slabe la dezbaterea electorală cu oponentul său republican Donald...

La ce îi folosește lui Putin o misterioasă stație radio care emite pe unde scurte?

La ce îi folosește lui Putin o misterioasă stație radio care emite pe unde scurte? Vladimir Putin ar putea folosi un post de radio misterios...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.