StiripesurseȘtirile zileiWilliam Burns a fost confirmat la conducerea CIA

William Burns a fost confirmat la conducerea CIA

Publicat:

Senatul SUA a confirmat joi doi noi membri ai administraţiei Joe Biden: William Burns în fruntea CIA şi Xavier Becerra, primul latino-american care a ajuns ministru al sănătăţii în Statele Unite, notează AFP, potrivit agerpres.

Moment rar într-un Congres profund divizat, William Burns a fost învestit cu votul unanim al senatorilor.

Citește și : Phenianul TAIE legăturile cu Malaezia, după extrădarea unui nord-coreean în SUA

Diplomat timp de 33 de ani, acest fost ambasador la Moscova are un profil atipic pentru acest post: nu este nici militar, nici politician, nici ieşit din rândul serviciilor de informaţii.

Noua şefă a serviciilor americane de informaţii, Avril Haines, a salutat călduros confirmarea unui “extraordinar agent al funcţiunii publice, care şi-a consacrat o mare parte din viaţă slujirii guvernului”.


În cursul audierii sale de confirmare în Senat, în ianuarie, fostul diplomat a afirmat că are o cunoaştere aprofundată a CIA, cu care s-a intersectat regulat în cariera sa.

Artizan al dialogului cu Teheranul care a condus la acordul nuclear internaţional în 2015, el apreciase că Statele Unite trebuie “să facă totul pentru a împiedica Iranul să dezvolte o armă nucleară”.

S-a retras în 2014 înainte de a prelua conducerea Fundaţiei Carnegie pentru pacea internaţională, un think tank privind relaţiile internaţionale, al cărui program de schimb cu o organizaţie chineză văzută ca un organ de propagandă a fost criticat de unii senatori.

În timpul audierii sale, el a subliniat că atitudinea “prădătoare” a guvernului chinez a reprezintă “cea mai mare provocare geopolitică” pentru Statele Unite.

Într-un vot mult mai strâns, cu 50 de voturi pentru şi 49 împotrivă, senatorii au mai confirmat joi numirea lui Xavier Becerra în funcţia de ministru al sănătăţii al lui Joe Biden, primul latino-american care ocupă această poziţie-cheie în plină pandemie de COVID-19, care a făcut peste 530.000 de morţi în Statele Unite.

Membru al Camera Reprezentanţilor peste două decenii şi apoi procuror general al Californiei, Xavier Becerra “şi-a petrecut cariera luptând pentru a extinde accesul la sistemul de sănătate”, a spus Joe Biden când i-a anunţat numirea în decembrie.

Citeşte şi: Şeful diplomaţiei americane acuză China că ameninţă stabilitatea mondială

Republicanii au reproşat lipsa lui de experienţă medicală şi îl consideră prea progresist.

Joe Biden a numit mai mulţi responsabili latino-americani în administraţia sa: Xavier Becerra, a cărui mamă este de origine mexicană; Alejandro Mayorkas, născut în Cuba şi primul hispanic care va conduce Departamentul pentru Securitate Internă; şi Miguel Cardona, de origine portoricană, în fruntea Departamentului Educaţiei. 

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Nu doar plămânii sunt afectați. Ce efecte are fumul incendiilor forestiere asupra organismului

Fumul provenit din incendiile forestiere poate afecta aproape orice parte a corpului, nu doar plămânii, avertizează cercetătorii. Studiile arată că particulele toxice din fum...

Cum afectează scumpirile și inegalitățile economice sănătatea mintală. Avertismentul cercetătorilor

Un nou studiu sugerează că probleme precum anxietatea, stresul și epuizarea nu sunt doar rezultatul alegerilor individuale sau al stilului de viață, ci și...

De ce simțim durerea diferit? Cum s-a schimbat în mii de ani modul în care oamenii înțeleg suferința

Durerea este una dintre puținele experiențe pe care le împărtășesc toți oamenii, indiferent de vârstă, cultură sau locul în care trăiesc. Totuși, felul în...

Cum faci sport în siguranță pe caniculă. Recomandările specialiștilor pentru zilele calde

Temperaturile ridicate pot face mișcarea mai dificilă și periculoasă, însă specialiștii spun că activitatea fizică poate fi făcută în siguranță dacă este adaptată condițiilor...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.