William şi Kate au publicat un desen cu tematică de Crăciun realizat de fiul lor George

Publicat:

Prinţul şi prinţesa de Wales, William şi Kate, au publicat o pictură festivă realizată de fiul lor în vârstă de nouă ani, prinţul George, un indiciu că micul prinţ ar putea moşteni talentul artistic al bunicului lui, regele Charles, relatează DPA şi PA Media, potrivit agerpres.

William şi Kate au publicat pe Twitter desenul realizat de George şi care înfăţişează un ren în zăpadă pe care sunt aşezate două păsări, însoţit de mesajul ”Crăciun fericit!”.


Citește și : Medvedev: Arsenalul nuclear al Rusiei împiedică Occidentul să îi declare război

Pictura este unul dintre hobby-urile membrilor familiei regale, regele Charles fiind cunoscut pentru talentul său artistic.

Charles a menţionat la un moment dat că pictura i se pare atât de relaxantă, încât ”mă transportă într-o altă dimensiune”.

În prima parte a acestui an, 79 de desene în acuarelă realizate de Charles – prima expoziţie integrală de acuarele a regelui – au fost expuse la Garrison Chapel în Chelsea, sud-vestul Londrei.

Picturile de atmosferă redau peisaje scoţiene cum ar fi Huna Mill din John O’Groats şi Glen Callater din apropiere de Balmoral, precum şi peisaje din regiunea Provence, în sudul Franţei, şi Tanzania, în estul Africii – unul dintre locurile preferate pentru pictură ale regelui.

Charles a mărturisit că acest hobby ”îi împrospătează părţi din suflet, la care alte activităţi nu pot ajunge” şi că s-a apucat de pictură după ce fotografia nu i-a adus satisfacţia sperată.

În octombrie, o copie a unei acuarele realizate de Charles înfăţişând domeniul de la Balmoral a fost adjudecată la licitaţie pentru o sumă de opt ori mai mare decât valoarea estimată.

În cadrul licitaţiei, considerată prima dată când un print al unui monarh aflat la domnie este vândut la licitaţie, un colecţionar britanic privat a plătit 5.738 de lire sterline.

Alte copii imprimate ale unor picturi semnate de Charles s-au vândut la licitaţie pentru sume cuprinse între 400 şi 600 de lire sterline.

Interesul lui Charles pentru pictură – insuflat de profesorului lui de artă de la şcoala Gordonstoun, Robert Waddell – a crescut în anii 1970 şi 1980, când a început să cunoască artişti importanţi.

Citește și : Mai multe autobuze pline cu migranți au fost lăsate în fața casei Kamalei Harris, deși afară erau minus 18 grade

O expoziţie găzduită de Hampton Court Palace în 1998, organizată pentru a marca cea de-a 50-a aniversare a prinţului, a expus 50 de acuarele, iar o expoziţie deschisă la Galeria Naţională din Australia în 2018, cu prilejul celebrării vârstei de 70 de ani, a expus 30 de lucrări.

Străbunicul lui George, ducele de Edinburgh, era de asemenea interesat de artă şi design şi realiza picturi, în principal peisaje şi picturi în ulei, potrivit Royal Collection Trust.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Mai mult de jumătate dintre statele UE cer un nou sistem care să faciliteze returnarea migranţilor

Mai mult de jumătate dintre statele UE cer un nou sistem care să faciliteze returnarea migranţilor Un număr de 17 state europene au cerut Comisiei...

O moldoveancă de 18 ani, ucisă cu bestialitate de un vecin, la Băcău: Crima a avut loc sub ochii fraților mai mici

O moldoveancă de 18 ani, ucisă cu bestialitate de un vecin, la Băcău: Crima a avut loc sub ochii fraților mai mici O moldoveancă de...

/FOTO/ Un nou record mondial! Cât cântărește cel mai mare pepene verde, cultivat vreodată de un bărbat din SUA

/FOTO/ Un nou record mondial! Cât cântărește cel mai mare pepene verde, cultivat vreodată de un bărbat din SUA A fost înregistrat un nou record...

Mai mulți fani ai lui Ajax, arestați în timpul meciului cu Slavia Praga; Motivul pentru care au fost reținuți

Mai mulți fani ai lui Ajax, arestați în timpul meciului cu Slavia Praga; Motivul pentru care au fost reținuți Ajax Amstedam a remizat în deplasare...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.