Oraşul Wuhan, epicentrul noului tip de coronavirus, intenţionează să înceapă depistarea în rândul întregii sale populaţii, în condiţiile în care noile cazuri stârnesc temeri privind apariţia unui nou val de infectări în această metropolă chineză, au informat marţi mass-media din China, potrivit AFP, transmite și agerpres.
Fiecare dintre cele 13 districte ale oraşului cu 11 milioane de locuitori are zece zile pentru a pregăti operaţiunea de depistare a noilor cazuri printre locuitorii săi, potrivit unei circulare a primăriei difuzate pe site-ul media din Shanghai, The Paper.
Citește și: Peste 80.000 de americani au fost răpuși de coronavirus
Această depistare se va face cu teste de acid nucleic, se precizează în circulară. Termenul prevăzut pentru testarea întregii populaţii nu este precizat clar.
Planul de depistare “face obiectul unor examinări suplimentare”, a declarat un responsabil municipal, citat de cotidianul Global Times.
Aceste informaţii survin în condiţiile în care oraşul Wuhan a înregistrat duminică şi luni şase noi cazuri de contaminare, primele după peste o lună de zile. Este vorba de persoane în vârstă din aceeaşi locuinţă, în districtul Dongxihu.
Wuhan, unde epidemia a apărut pentru prima dată la sfârşitul anului trecut, a fost plasat în carantină pe 23 ianuarie. În urma scăderii drastice a contaminărilor, această măsură a fost ridicată pe 8 aprilie.
Citește și: Un spital COVID-19 a luat foc în Rusia! Cinci pacienți au murit – VIDEO
Un responsabil al serviciilor sanitare din district a declarat pentru AFP că nu a primit deocamdată circulara cu privire la testele de depistare.
Oraşul Wuhan a fost cel mai lovit din China de epidemia de COVID-19, cu 3.869 de morţi din totalul celor 4.633 înregistraţi oficial în această ţară.
La nivel naţional, ultimul deces a fost semnalat la mijlocul lui aprilie, iar China a anunţat marţi un singur caz de contaminare, de origine străină.











