StiripesurseȘtirile zileiXi Jinping îşi îndeamnă supuşii să fie loiali partidului 'în orice...

Xi Jinping îşi îndeamnă supuşii să fie loiali partidului ‘în orice moment şi în orice circumstanţe’

Publicat:

Secretarul general al Partidului Comunist Chinez (PCC), Xi Jinping, le-a cerut joi oficialilor partidului să rămână loiali acestuia “în orice moment şi în orice circumstanţe”, relatează Xinhua, potrivit agerpres.

Xi, care este totodată preşedintele ţării şi şeful Comisiei militare centrale, a lansat acest îndemn la cea de-a doua sesiune plenară a Comisiei centrale pentru inspecţia disciplinară a PCC, organul de disciplină al PCC.

Citeşte şi: Procesul lui ‘El Chapo’ a fost amânat în New York

Şeful statului a subliniat că oficialii PCC trebuie să fie întotdeauna “de încredere, să se alinieze conducerii centrale a partidului în gândire şi fapte, să urmeze instrucţiunile partidului şi să-şi îndeplinească responsabilităţile”.

“Deciziile şi planurile Comitetului central al PCC trebuie aplicate pe deplin de toate organizaţiile de partid”, a precizat Xi, subliniind că membrii de partid trebuie în acelaşi timp să “înţeleagă relaţia dialectică dintre viziunea măreaţă a comunismului şi socialismul cu caracteristici chineze”.


El i-a îndemnat totodată pe membrii de partid să fie vigilenţi faţă de apariţia oricăror noi forme de hedonism şi extravaganţă, în condiţiile în care cele patru forme de “mod de lucru indezirabil” – formalism de dragul formalismului, birocraţie, hedonism şi extravaganţă – au fost vizate în mod specific în ultimii ani în eforturile PCC de a-şi îmbunătăţi conduita, fiind obţinute progrese semnificative în acest sens, notează Xinhua.

Citeşte şi: SUA îşi arată recunoştinta faţă de poporul rus. O piaţetă importantă din Washington ia numele lui Boris Nemţov

În acelaşi timp, pentru a menţine o legătură strânsă cu populaţia, oficialii PCC trebuie “să se opună cu fermitate privilegiilor şi să lucreze împreună cu oamenii şi printre ei pentru a le reglementa preocupările presante”, a mai spus Xi Jinping.

Liderul chinez a cerut cu acelaşi prilej intensificarea eforturilor anticorupţie “pentru a îmbunătăţi în mod fundamental ecosistemul politic al partidului” şi a pledat pentru creşterea cooperării internaţionale în acest domeniu.

Conform statisticilor oficiale, în 2017, peste 159.000 de persoane au fost sancţionate pentru corupţie şi încălcarea codului de conduită al PCC, între care circa 61.000 de cadre de partid.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Există și ‘sindromul inimii fericite’. Poate imita un infarct și pune viața în pericol

A fost atât de fericită la nunta fiicei sale, încât inima ei și-a schimbat forma. Medicii au crezut inițial că are infarct, dar cauza...

Gata cu șmecheria de pe plajă. Autoritățile au început să ridice umbrelele lăsate peste noapte

Autoritățile din Manduria, Italia, au ridicat umbrelele și șezlongurile lăsate peste noapte pe plajă pentru a „rezerva” ilegal locul. Amenzile ajung la 500 de...

Topul care schimbă planurile de vacanță. Europa are un nou campion al vacanțelor ieftine

Algarve, din Portugalia, este cea mai ieftină destinație de vacanță pentru familii în 2026. Un nou studiu al Post Office evidențiază destinațiile europene cu...

Ce pun nutriționiștii în farfurie pentru o viață mai lungă. Lista alimentelor recomandate

Trei nutriționiști spun ce alimente ajută la o îmbătrânire sănătoasă și ce beneficii au pentru organism. Alimentația influențează direct modul în care organismul îmbătrânește. Vezi și:...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.