StiripesurseȘtirile zileiXi Jinping l-a sunat pe Trump pentru a vorbi despre epidemia...

Xi Jinping l-a sunat pe Trump pentru a vorbi despre epidemia de coronavirus

Publicat:

Preşedintele chinez Xi Jinping l-a asigurat vineri prin telefon pe omologul său american Donald Trump că ţara sa este “complet capabilă” să oprească epidemia de coronavirus, potrivit mass-media publice, citate de France Presse, transmite şi agerpres.

China “este pe deplin încrezătoare şi capabilă de a eradica epidemia”, a declarat Xi în cursul acestei convorbiri telefonice cu preşedintele american, potrivit remarcilor citate de televiziunea naţională CCTV.

Citeşte şi: SUA l-au lichidat pe liderul Al-Qaida în Peninsula Arabică

Xi a adăugat că China poartă “un război popular” împotriva epidemiei punând în aplicare “o mobilizare naţională” şi “cele mai stricte măsuri de prevenţie şi control”, potrivit CCTV.

Potrivit agenţiei de presă China Nouă (Xinhua), Xi Jinping a cerut de asemenea Statelor Unite să reacţioneze “în mod rezonabil” la epidemia ce a contaminat peste 31.000 de persoane, dintre care 636 au murit conform unui ultim bilanţ publicat vineri.


Luni, diplomaţia chineză a acuzat Statele Unite că “au creat şi semănat panică” în jurul noului coronavirus apărut în decembrie în centrul Chinei.

“Guvernul SUA a fost primul care şi-a evacuat personalul din consulatul din Wuhan (oraşul cel mai afectat de epidemie), a sugerat retragerea parţială a personalului ambasadei sale şi a impus interdicţie de intrare pe teritoriul lor călătorilor chinezi”, a subliniat Hua Chunying, purtătoare de cuvânt a Ministerului Afacerilor Externe.

Administraţia americană “continuă să creeze şi să răspândească panica, ceea ce este un exemplu foarte rău”, a declarat ea în faţa presei.

Washingtonul interzice intrarea în Statele Unite a tuturor străinilor nerezidenţi care sosesc din China şi recomandă cetăţenilor americani să nu se ducă în ţara asiatică sau, dacă se află deja acolo, să plece.

Citeşte şi:  REACȚIE. Vladimir Bolea: „Am fost făcut unicul responsabil pentru iarnă. Așa funcționează natura”

Citeşte şi: În timpul bombardamentelor israeliene, antiaeriana siriană a evitat în ultima secundă doborârea unui avion de pasageri

Beijingul a luat măsuri excepţionale la 23 ianuarie prin plasarea de facto în carantină a oraşului Wuhan (centru), epicentrul virusului, şi a celor 11 milioane de locuitori ai săi.

La rândul său, preşedintele american Donald Trump i-a declarat omologului său Xi Jinping că are “încredere” în China că va pune capăt epidemiei de coronavirus, a anunţat Casa Albă după convorbirea telefonică.

Trump “şi-a exprimat încrederea în puterea şi rezistenţa Chinei în lupta împotriva noii epidemii de coronavirus” şi cei doi şefi de stat “au convenit să continue o comunicare şi o cooperare lărgită între cele două ţări “, a declarat preşedinţia americană într-un comunicat.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Caracatițe uriașe de până la 19 metri dominau oceanele acum 100 de milioane de ani

Un nou studiu sugerează că unele dintre cele mai impresionante prădătoare marine din era dinozaurilor nu erau reptilele sau rechinii, ci caracatițe uriașe, capabile...

Vânzările de mașini din UE au crescut cu 4% în primul trimestru. Italia și Spania în top

Modelele de mașini electrice cu baterii și hibride câștigă cotă de piață, în timp ce cele pe benzină și motorină scad în vânzări. Italia...

D4vd, acuzat de crimă, ar fi avut în posesie imagini ilegale cu minori

Un caz penal complex din Statele Unite capătă noi dimensiuni, după ce procurorii au anunțat că artistul D4vd, acuzat de uciderea unei adolescente ar...

Trupa de rock Foo Fighters lansează un nou album, al 12-lea din cariera formației

Trupa americană de rock Foo Fighters, inclusă în Rock And Roll Hall of Fame, a lansat vineri noul său album de studio, intitulat „Your...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.