StiripesurseȘtirile zileiXi Jinping: 'Nicio forţă nu va putea opri China!'

Xi Jinping: ‘Nicio forţă nu va putea opri China!’

Publicat:

Preşedintele Chinei, Xi Jinping, a declarat marţi, la deschiderea festivităţilor prilejuite de cea de-a 70-a aniversare a constituirii Republicii Populare, că “nicio forţă nu va putea opri ţara şi poporul chinez pe calea lor către viitor”, transmite EFE, potrivit agerpres.

“Acum 70 de ani, într-o zi precum cea de azi, tovarăşul Mao Zedong a anunţat solemn lumea, din acelaşi loc, fondarea Republicii Populare Chineze, iar poporul chinez s-a ridicat în picioare”, a amintit Xi, de la Poarta Păcii Cereşti, în faţa Pieţei Tiananmen.

Citeşte şi: O jurnalista din Maroc face închisoare pentru ‘avort ilegal’

Preşedintele chinez a subliniat că revoluţia comunistă “a schimbat complet destinul mizerabil al Chinei de a fi săracă, slabă şi umilită timp de peste o sută de ani”.

“Nu există nicio forţă care să poată zdruncina statutul Chinei sau să oprească ţara şi poporul chinez pe calea lor către viitor”, a spus Xi, în aplauzele miilor de persoane care au umplut tribunele instalate în Tiananmen pentru aceste festivităţi.


Flancat de conducerea Partidului Comunist şi de fostul preşedinte Jiang Zemin (1993-2003), Xi Jinping a evidenţiat că poporul chinez “a obţinut realizări inegalabile care au uimit lumea” în ultimele şapte decenii.

“Trebuie să rămânem uniţi în jurul Partidului Comunist Chinez, trebuie să rămânem dedicaţi spiritului păcii, reunificării şi modelului ‘o ţară, două sisteme'”, a spus preşedintele chinez, făcând în acelaşi timp apel la colaborare pentru progres în Hong Kong şi Macao.

Citeşte şi: China sărbătoreşte cu mare fast 70 de ani de comunism

De asemenea, el a cerut să se meargă înainte până la “completa reunificare” a ţării, cu referire la insula Taiwan, pe care China o consideră parte a teritoriului său şi căreia i-a “furat” recent două state ce îi erau aliate.

“China de azi a fost creată de sute de milioane de chinezi, iar cea de mâine va fi mai prosperă”, a conchis Xi într-un discurs, mai scurt decât se aştepta, care a deschis parada militară, cea mai mare din istoria gigantului asiatic, mai arată EFE. 

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Cum afectează scumpirile și inegalitățile economice sănătatea mintală. Avertismentul cercetătorilor

Un nou studiu sugerează că probleme precum anxietatea, stresul și epuizarea nu sunt doar rezultatul alegerilor individuale sau al stilului de viață, ci și...

De ce simțim durerea diferit? Cum s-a schimbat în mii de ani modul în care oamenii înțeleg suferința

Durerea este una dintre puținele experiențe pe care le împărtășesc toți oamenii, indiferent de vârstă, cultură sau locul în care trăiesc. Totuși, felul în...

Cum faci sport în siguranță pe caniculă. Recomandările specialiștilor pentru zilele calde

Temperaturile ridicate pot face mișcarea mai dificilă și periculoasă, însă specialiștii spun că activitatea fizică poate fi făcută în siguranță dacă este adaptată condițiilor...

Ce să pui în coșul de cumpărături pentru un creier mai ager

Un studiu recent constată că un program structurat, care combină exercițiile fizice regulate cu o dietă benefică pentru creier, poate contribui la îmbunătățirea memoriei...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.