StiripesurseȘtirile zileiXi Jinping salută 'progrese' în relaţia cu SUA

Xi Jinping salută ‘progrese’ în relaţia cu SUA

Publicat:

Preşedintele chinez Xi Jinping a salutat luni, cu prilejul unei întâlniri cu secretarul american de stat Antony Blinken, “progresele” şi “terenurile de înţelegere” între Beijing şi Washington, în pofida tensiunilor, relatează AFP şi DPA, potrivit agerpres.

Această întrevedere a avut loc în a doua şi ultima zi a vizitei lui Blinken în China, o premieră în aproape cinci ani pentru un şef al diplomaţiei americane, fiind confirmată în ultimul moment.

Citeşte şi: Ucraina: Condamnarea unui judecător pentru corupție pe fundalul unei lupte între facțiunile politice – Black News

“Cele două părţi au făcut progrese (în această luni dimineaţă) şi au ajuns la terenuri de înţelegere asupra anumitor chestiuni specifice”, neprecizate, a subliniat Xi Jinping, calificând aceste progrese drept “un lucru foarte bun”, potrivit unei înregistrări difuzate de televiziunea publică CCTV.

“Sper că prin intermediul acestei vizite, secretarul de stat Blinken va aduce un rezultat pozitiv pentru stabilizarea relaţiilor între China şi SUA”, i-a spus Xi interlocutorului său.


Întrevederea cu Xi Jinping a avut loc după două zile de diplomaţie bilaterală intensivă, potrivit DPA. Blinken s-a întâlnit şi cu principalul responsabil de politica externă de la Beijing, Wang Yi, şi cu ministrul de externe Qin Gang.

Citeşte şi: Putin vrea să câştige timp în Ucraina şi speră la realegerea lui Trump în SUA – Black News

Potrivit media de stat, Wang a declarat că vizita lui Blinken are loc “într-o conjunctură critică în relaţiilor sino-americane”, care se află “într-o spirală descendentă”.

De asemenea, Wang Yi a cerut părţii americane să nu mai alimenteze “teoria ameninţării chineze”, potrivit CCTV.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

20 de tineri au devenit ambasadori ai protecției Nistrului în cadrul școlii de vară EcoNistru

Douăzeci de adolescenți din 13 localități situate în regiunea Parcului Național „Nistrul de Jos” au participat la școala de vară EcoNistru, organizată la Tudora,...

Nesterovschi pierde litigiul cu ANI. Curtea de Apel Centru a respins apelul privind averea nejustificată de 364 de mii de lei

Fostul deputat Alexandr Nesterovschi a pierdut litigiul cu Autoritatea Națională de Integritate (ANI), care a constatat o avere nejustificată de circa 364 000 de...

Slusari cere explicații privind decizia Energocom de majorare a tarifelor la gaze: ‘Indicația a venit din exterior’

Fostul membru al Consiliului de Administrație al Energocom, Alexandr Slusari, susține că solicitarea companiei privind majorarea tarifelor la gazele naturale ar fi fost transmisă...

Premierul desemnat Vasile Tofan propune o reintegrare pașnică și ireversibilă, cu extinderea regulilor naționale

Programul de guvernare propus de premierul desemnat Vasile Tofan prevede apropierea treptată a regiunii transnistrene de spațiul constituțional și extinderea regulilor naționale pe întreg...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.