StiripesurseȘtirile zileiXi Jinping se duce miercuri în Arabia Saudită (media de stat)

Xi Jinping se duce miercuri în Arabia Saudită (media de stat)

Publicat:

Preşedintele chinez Xi Jinping este aşteptat miercuri în Arabia Saudită pentru o vizită de trei zile, prima după 2016, au anunţat marţi media de stat din acest regat din Golf, cel mai mare exportator de ţiţei din lume, informează France Presse, potrivit agerpres.   

“Preşedintele Republicii Populare Chineze efectuează o vizită oficială în regat în perioada 7-9 decembrie 2022, în timpul căreia va avea loc un summit chinezo-saudit”, a transmis agenţia oficială de presă SPA.

Citește și : Peste 6.700 de civili au fost ucişi în Ucraina de la începutul invaziei Rusiei (OHCHR)

Regele Salman al Arabiei Saudite va coprezida cu Xi Jinping summitul la care va asista puternicul prinţ moştenitor Mohammed bin Salman, lider de facto al puternicei monarhii petroliere, a precizat SPA.

Vizita va include de asemenea întâlniri cu lideri din alte ţări arabe şi din Golf, a adăugat agenţia.


La sfârşitul lunii octombrie, ministrul saudit de externe Faisal bin Farhan a anunţat că preşedintele chinez este aşteptat în Arabia Saudită.

Vizita lui Xi Jinping în Arabia Saudită riscă să irite Statele Unite, partener cheie al ţărilor petroliere din Golf, care nu privesc cu ochi buni această apropiere de marele lor rival chinez, notează AFP.

Washingtonul acuză deja Riadul că îl susţine pe celălalt rival al său, Rusia, în războiul ei împotriva Ucrainei, menţinând preţul petrolului la un nivel ridicat, ceea ce saudiţii neagă.

Citește și : Rusia a desfăşurat sisteme antirachetă mobile pe una din insulele Kurile

 

China este principalul importator de ţiţei saudit, reprezentând pentru Riad aproximativ un sfert din exporturile sale de aur negru.

Xi Jinping a fost reales la 23 octombrie în fruntea Partidului Comunist Chinez, pentru a treia oară după un deceniu în fruntea ţării.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Topul care schimbă planurile de vacanță. Europa are un nou campion al vacanțelor ieftine

Algarve, din Portugalia, este cea mai ieftină destinație de vacanță pentru familii în 2026. Un nou studiu al Post Office evidențiază destinațiile europene cu...

Ce pun nutriționiștii în farfurie pentru o viață mai lungă. Lista alimentelor recomandate

Trei nutriționiști spun ce alimente ajută la o îmbătrânire sănătoasă și ce beneficii au pentru organism. Alimentația influențează direct modul în care organismul îmbătrânește. Vezi și:...

Creierul, rinichii, inima, mușchii: totul este apă. Cum să rămâi hidratat chiar și pe caniculă

Hidratarea este esențială pentru sănătate. Deshidratarea poate accelera îmbătrânirea, crește riscul de boli cronice și reduce nivelul de energie, concentrarea și starea de spirit....

21 iulie: Ziua mondială junk food

Această sărbătoare controversată este dedicată mâncării nesănătoase și este celebrată mai ales în SUA. În ziua de astăzi, mâncarea de tip junk food este principala...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.