YouTube suspendă timp de o săptămână canalul de televiziune Sky News Australia pentru ‘dezinformare’

Publicat:

YouTube a anunţat duminică suspendarea timp de o săptămână a canalului de televiziune Sky News Australia de pe platforma sa de video-sharing, explicând că a luat această decizie pentru a împiedica răspândirea de informaţii false cu privire la COVID-19, transmite AFP, potrivit agerpres.

Această măsură a fost luată după o analiză a materialelor video postate pe YouTube de către canalul de televiziune aparţinând magnatului media Rupert Murdoch.


Citește și :  Ocean Viking a salvat aproape 200 de migranţi aflaţi pe ambarcaţiuni în primejdie în largul Libiei

“Avem stabilite politici clare în materie de informaţii false cu privire la COVID-19 (…) pentru a preveni răspândirea informaţiilor false despre coronavirus care ar putea dăuna lumii reale”, susţine YouTube într-un comunicat.

Cu 1,86 de milioane de abonaţi pe YouTube, canalul Sky News Australia – care aparţine unei filiale a grupului media News Corp, al lui Rupert Murdoch – are un public care depăşeşte graniţele Australiei. Materiale postate de Sky News Australia, printre care unele care pun sub semnul îndoielii existenţa pandemiei şi eficienţa vaccinurilor, sunt preluate şi redifuzate pe reţelele sociale în lumea întreagă.

În urmă cu trei zile canalul a publicat o cronică în care unul dintre analiştii postului Sky News Australia, recunoscut pentru ostilitatea sa faţă de restricţiile sanitare, a criticat în special decizia autorităţilor australiene de a prelungi starea de lockdown la Sydney, susţine AFP.

Reprezentanţii Sky News au confirmat blocarea temporară impusă de YouTube şi un purtător de cuvânt al televiziunii a subliniat că Sky News Australia “susţine discuţiile şi dezbaterile cu privire la un mare număr de subiecte şi de puncte de vedere, dezbateri ce sunt vitale pentru orice democraţie”.

“Ne luăm în serios angajamentul de a îndeplini aşteptările editoriale şi ale comunităţii”, a adăugat el.

YouTube aplică trei tipuri de sancţiuni în caz de încălcări ale “standardelor comunităţii”: prima este suspendarea contului timp de o săptămână, apoi suspendarea timp de două săptămâni în caz de recidivă în interval de 90 de zile după prima abatere şi respectiv suspendarea definitivă a contului şi ştergerea sa de pe platformă.

Citește și : Justiția americană a dispus confiscarea unui petrolier suspectat că efectuează livrări în Coreea de Nord

Contul fostului preşedinte american Donald Trump a fost suspendat de YouTube la începutul acestui an.

Platforma YouTube este proprietate a grupului Alphabet, compania mamă a Google.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Cu ce l-a ‘sedus’ românca Iasmina Hill pe milionarul american care administrează Statuia Libertății

Cu ce l-a 'sedus' românca Iasmina Hill pe milionarul american care administrează Statuia Libertății Povestea de dragoste dintre timişoreanca Iasmina Hill (fostă Milutinovoci) şi milionarul...

Compania rusească Kaspersky îşi mută operaţiunile din SUA, din cauza unei decizii a guvernului american

Compania rusească Kaspersky îşi mută operaţiunile din SUA, din cauza unei decizii a guvernului american După ce administraţia Biden a anunţat că interzice vânzarea şi...

Sonda spaţială RAMSES va întâlni un asteroid care va trece aproape de Pamânt

Sonda spaţială RAMSES va întâlni un asteroid care va trece aproape de Pamânt Sonda spaţială europeană RAMSES se va întâlni cu un asteroid, Apophis, care...

Oraşul spaniol Valencia închide trei plaje afectate de o deversare de petrol

Oraşul spaniol Valencia închide trei plaje afectate de o deversare de petrol Consiliul municipal al oraşului spaniol Valencia a închis marţi trei plaje la Marea...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.