StiripesurseSintezeZarif: Iranul este gata să-şi întărească relaţiile cu Libanul

Zarif: Iranul este gata să-şi întărească relaţiile cu Libanul

Publicat:

Şeful diplomaţiei iraniene, Mohammad Javad Zarif, a exprimat luni, în timpul unor întrevederi cu oficiali libanezi desfăşurate la Beirut, deschiderea ţării sale de a întări relaţiile cu Libanul, informează dpa, potrivit agerpres.

“Suntem încrezători că noul guvern va duce Libanul spre prosperitate”, a declarat Zarif în cadrul unei conferinţe de presă susţinută alături de omologul său libanez Jubran Bassil. “Suntem gata să răspundem la orice solicitare a guvernului libanez în vederea cooperării în orice domeniu i se va părea important”, a adăugat el.

Citește și : Miniștrii europeni de Finanțe discută crearea unui buget al zonei euro

Vizita desfăşurată de Zarif la Beirut are loc la o săptămână de la formarea noului guvern libanez sub conducerea premierului Saad al-Hariri, după nouă luni de dispute politice.

Zarif a avut de asemenea o întrevedere cu preşedintele Libanului, Michel Aoun, precum şi cu preşedintele Parlamentului, Nabih Berri. În timpul întrevederii, Aoun a îndemnat Iranul să joace un rol important în ajutorul acordat Libanului pentru a rezolva criza refugiaţilor sirieni şi în susţinerea revenirii în siguranţă a refugiaţilor în patria lor.


Pe de altă parte, vizita oficială a ministrului de externe iranian a avut loc la cinci zile după ce liderul Hezbollah, Hassan Nasarllah, principalul aliat al Teheranului în Liban, a declarat că este gata să-i ceară Iranului să doteze armata libaneză cu arme şi sisteme de apărare aeriană împotriva Israelului.

Citește și : Majoritatea ruşilor cred că guvernul de la Moscova îi minte ‘aproape întotdeauna'(sondaj)

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Ucraina, vizată de un număr record de drone ruseşti în luna mai

Rusia a vizat Ucraina cu un număr record de drone cu rază lungă de acţiune în luna mai, potrivit unei analize AFP în baza...

Excelența în afaceri, celebrată la Gala Businessului Moldovenesc 2026

Peste 300 de participanți s-au reunit în seara zilei de astăzi la Gala Businessului Moldovenesc 2026 - unul dintre cele mai importante evenimente dedicate...

Putin vrea să pună capăt războiului anul acesta, dar numai dacă îl va câștiga el

"Bloomberg" dezvăluie că Kremlinul caută un acord înainte de decembrie, deși nervozitatea crește în rândul elitei ruse, pe măsură ce negocierile sunt tot mai...

Pasivitatea europeană în fața extremei drepte israeliene (editorial)

Publicarea imaginilor umilitoare cu activiști pro-palestinieni de către ministrul israelian al securității naționale, Itamar Ben-Gvir, a stârnit indignare în multe capitale europene. Această reacție...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.