Zece TIR-uri cu hrană şi furnituri medicale au intrat în Fâşia Gaza

Publicat:

Zece TIR-uri au trecut prin punctul de la Rafah, din Egipt în Fâşia Gaza, şi au fost preluate de Semiluna Roşie palestiniană duminică, relatează CNN şi AFP.

”Am primit zece camioane ale Semilunii Roşii egiptene prin terminalul de la Rafah, cu alimente şi furnituri medicale”, anunţă duminică seara într-un comunicat Semilna Roşie palestiniană.


Citește și : Portret de primar – Cine e Ion Ceban, candidatul MAN la șefia Capitalei

”Numărul camioanelor primte până în prezent este, aşadar, de 94”, anunţă organizaţia umaniatră.

”Carburant nu a fost autorizat să intre până în prezent”. precizează Semiuna Roşie.

Un corespondent CNN pe teren a văzut 40 de TIR-uri aparţinând Alianţeii Naţionale egiptene pentru Muncă şi Dezvoltare Civilă (NACDW) sosind de partea egipteană a punctului de trecere de sâmbătă şi până duminică dimineaţa, care aşteptau să fie controlate pentru a intra în enclava palestiniană.

Armata israliană a anunţat duminică că va permite în curând intrarea mai multor TIR-uri în Fâşia Gaza.

CNN scrie că l-a văzut pe procurorul-şef al Curţii Penale Internţaionale (CPI) Karim Khan în punctul de trecerea frontierei de la Rafah.

Citește și : Șeful Procuraturii Ungheni, implicat într-un accident grav soldat cu patru morți

Punctul de recerea frontierei de la Rafah întyre Egipt şi Fâşia Gaza este singurul care nu se află sub controlul Israelului.

Agenţia ONU pentru refugiaţi Palestinieni (UNRWA) avertizează însă că ajutorul trimis până în prezent în Fâşia Gaza este insuficient.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Directorul financiar de la LVMH îndeamnă Europa să rămână unită în contextul disputelor comerciale

Directorul financiar de la LVMH îndeamnă Europa să rămână unită în contextul disputelor comerciale Ancheta demarată de China asupra coniacului european este o reacţie la...

VIDEO – Justin Bieber, spectacol incendiar la nunta miliardarilor în India

VIDEO - Justin Bieber, spectacol incendiar la nunta miliardarilor în India Justin Bieber a oferit un spectacol incendiar la nunta anului, care are loc în...

Cele mai stranii muzee pe care le poți vizita în Paris

Cele mai stranii muzee pe care le poți vizita în Paris De la Louvre la Musée d’Orsay, Parisul are, fără îndoială, unele dintre cele mai...

Moulin Rouge din Paris sărbătorește instalarea unei noi moriști de vânt

Moulin Rouge din Paris sărbătorește instalarea unei noi moriști de vânt Clubul de cabaret Moulin Rouge din Paris, ale cărui pale emblematice ale morii de...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.