Zeci de ani de închisoare pentru opt persoane în cazul uciderii jurnalistului Khashoggi

Publicat:

Un tribunal din Arabia Saudită a emis un verdict final în cazul uciderii în 2018 a jurnalistului saudit Jamal Khashoggi, condamnând opt persoane la pedepse între şapte şi 20 de ani de închisoare, a anunţat luni televiziunea de stat Al Ekhbariya, preluată de Reuters, potrivit agerpres.

Cinci persoane au primit condamnări de 20 de ani de închisoare, o persoană a fost condamnată la zece ani de închisoare, iar doi oameni au primit pedepse de câte şapte ani.


Citește și : BoJo ‘s-a văzut cu sacii-n căruță’! Londra confirmă măsuri limitate pentru a clarifica dispozițiile privind Irlanda de Nord

Arabia Saudită a comutat astfel sentinţele emise anul trecut de condamnare la moarte la pedepse de 20 de ani de închisoare, notează DPA.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Schimbările climatice prelungesc durata zilelor, potrivit unui studiu

Schimbările climatice prelungesc durata zilelor, potrivit unui studiu Schimbările climatice, care provoacă topirea gheţarilor de la poli, încetinesc foarte uşor rotaţia Terrei, ceea ce creşte...

Ce-i de făcut, America? (editorial)

Ce-i de făcut, America? Cu toții am fost afectați de politica toxică - indiferent de ce convingeri avem. Din fericire presa ne spune că Donald Trump...

VIDEO/ Cum arată Parisul cu două săptămâni înainte de Jocurile Olimpice de vară. Măsuri excepționale pentru a preveni un eventual atac

VIDEO/ Cum arată Parisul cu două săptămâni înainte de Jocurile Olimpice de vară. Măsuri excepționale pentru a preveni un eventual atac Peste două săptămâni, Parisul...

Scrutinele din această toamnă ne vor costa peste 300 de milioane de lei, spune președinta Comisiei Electorale Centrale

Scrutinele din această toamnă ne vor costa peste 300 de milioane de lei, spune președinta Comisiei Electorale Centrale Republica Moldova va cheltui circa 306 milioane...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.