StiripesurseȘtirile zileiZeci de arestări în timpul unei manifestaţii a opoziţiei în Kazahstan

Zeci de arestări în timpul unei manifestaţii a opoziţiei în Kazahstan

Publicat:

Peste 60 de persoane au fost arestate duminică în Kazahstan, în timpul unei manifestaţii declanşate de moartea în detenţie a unui militant al opoziţiei, pentru care versiunea autorităţilor din această ţară din Asia Centrală este pusă sub semnul întrebării, potrivit AFP, scrie agerpres.

Jurnaliştii AFP au văzut cu cel puţin 40 de manifestanţi reţinuţi de poliţie în apropierea de primăria din Almatî, cel mai mare oraş din Kazahstan, unde două grupuri de opoziţie au făcut apel la o manifestaţie.

Citește și : Von der Leyen: Uniunea Europeană observă cu ‘îngrijorare’ afluxul de migranţi din Turcia

Cel puţin alte 26 de persoane au fost arestate în alte locuri din Almatî chiar înainte de a putea ajunge la locul prevăzut pentru protest, a precizat pentru AFP Dimach Aljanov, responsabil al grupului Oyan Qazaqstan (OQ), unul dintre organizatori.

Printre persoanele arestate duminică se numără şi doi jurnalişti.


Această acţiune de proteste a apărut după moartea în închisoare a lui Dulat Agadil, 42 de ani, militant al opoziţiei arestat pentru că a participat la manifestaţii neautorizate.

Opozantul a fost reţinut luni seară la domiciliul său şi dus într-o închisoare din capitala Nur-Sultan. Conform autorităţilor, el era “beat” în momentul arestării sale, iar moartea a fost cauzată de o “criză cardiacă”.

Imediat după anunţul morţii sale, o manifestaţie a avut loc în faţa Ministerului de Interne, care a dus atunci la circa zece arestări.

Citește și : Primul deces legat de coronavirus în SUA, înregistrat în statul Washington

Susţinătorii lui Dulat Agadil pun sub semnul întrebării versiunea autorităţilor despre moartea sa şi cer demisia ministrului de Interne şi destructurarea puternicului Consiliu de Securitate.

În noiembrie, Dulat Agadil a ajuns în centrul atenţiei după ce a scăpat din detenţie, fiind găsit însă două zile mai târziu. Anul trecut, el a petrecut peste 60 de zile în închisoare.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

CNA face percheziţii de amploare într-o schemă de trucare a licitațiilor

Ofițerii Centrului Național Anticorupție desfășoară circa 30 de percheziții în mai multe localități într-un dosar de abuz de serviciu și obținere frauduloasă a mijloacelor...

Dumitru Ciorici este noul purtător de cuvânt al Guvernului

Jurnalistul Dumitru Ciorici va ocupa funcția de purtător de cuvânt al Guvernului Republicii Moldova. Anunțul a fost făcut de premierul Vasile Tofan într-o postare...

Vreme mai rece și ploi puternice în unele zone

Meteorologii prognozează ploi, inclusiv puternice, în unele zone ale țării. Maximele termice vor varia între +18 și +21 de grade, iar cele minime între...

Un copil a dispărut în apele Prutului

Un copil de 9 ani din raionul Ungheni este căutat de polițiști și echipele specializate, după ce a dispărut în apele râului Prut. Incidentul...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.