StiripesurseȘtirile zileiZeci de civili, ucişi la o nuntă în sudul Afganistanului într-o...

Zeci de civili, ucişi la o nuntă în sudul Afganistanului într-o operaţiune a forţelor de apărare împotriva talibanilor

Publicat:

Ministerul afgan al Apărării a anunţat luni că anchetează cu privire la o operaţiune a forţelor sale contra unor talibani, în sudul ţării, în care ar fi fost ucişi aproximativ 40 de civili, potrivit unor parlamentari locali, relatează AFP, potrivit news.ro .

”Ministerul Apărării va ancheta cu privire la acuzaţii referitoare la pierderi civile în districtul Musa Qala”, se arată în acest counicat, în care se precizează că forţe din cadrul ministerului au efectuat duminică o operaţiune în care ”22 de membri străini ai talibanilor aufost ucişi, iar 14 arestaţi”.

Citește și : UK: Curtea Supremă anunță decizia privind suspendarea parlamentului

”Era ora zece seara, iar o operaţiune terestră şi aeriană a fost realizată în timpul unei sărbători henna (celbrare înaintea căsătoriei) la Musa Qala, cu 40 de morţi şi 13 persoane transferate la urgenţe. Şase talibani au fost, de asemenea, ucişi”, a declarat pentru AFP un senator din provincie, Sher Mohammad Akhundzada.

Un membru al consiliului provinciei, Majeed Akhundzada a evocat la rândul său ”aproximativ 40 de morţi şi 18 răniţi, toţi civili”. El a evocat o ”operaţiune comună a forţelor afgane şi străine”.


Provincia Helmand se află, în mare parte, sub controlul talibanilor.

Folosirea unor mijloace aeriene în lupta împotriva talibanilor implică adesea forţe americane.

Citește și : Un bărbat de etine romă a fost arestat pentru că și-a vândut fiicele în Italia

Ministerul afgan al Apărării a precizat că operaţiunea, efectuată de către forţele afgane, viza ”un grup terorist străin implicat în pregătirea unor atacuri teroriste” şi a permis distrugerea unui depozit de echipament destinat acestor atacuri.

Tot potrivit ministerului, cinci pakistanezi şi un locuitor din Bangladesh se află între persoanele arestate.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Franța aprobă închisoarea pe viață pentru violatorii copiilor sub 15 ani

Deputații francezi au aprobat marți o modificare legislativă care introduce pedeapsa cu închisoarea pe viață pentru autorii violurilor în serie comise asupra minorilor sub...

Cum au reușit grecii antici să construiască un ‘computer’ în urmă cu peste 2.000 de ani

Un bloc corodat de bronz, recuperat dintr-o epavă aflată pe fundul Mării Egee, s-a dovedit a fi unul dintre cele mai fascinante obiecte descoperite...

‘Tanmaxxing’, noua modă de pe rețelele sociale, stârnește îngrijorarea medicilor

Medicii dermatologi atrag atenția asupra unui nou fenomen devenit viral pe rețelele sociale, denumit „tanmaxxing”, care promovează obținerea unui bronz cât mai intens prin...

Cine este Marie-France van Heel, soția noului premier britanic Andy Burnham

Marie-France van Heel, soția noului prim-ministru britanic Andy Burnham, a pășit luni în reședința oficială din Downing Street, odată cu instalarea soțului său în...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.