Zeci de mii de oameni au înfruntat ploaia cu prilejul ceremoniei de încoronare a regelui Charles al III-lea

Publicat:

Zeci de mii de oameni de toate vârstele din Marea Britanie, dar şi din alte ţări, s-au reunit sâmbătă la Londra, înfruntând ploaia, cu prilejul ceremoniei de încoronare a regelui Charles al III-lea, nerăbdători să-l zărească pe monarh şi să trăiască istoria în direct în această zi festivă, informează Reuters, potrivit agerpres

Încă de la primele ore ale dimineţii, oameni îmbrăcaţi în roşu, alb şi albastru, fluturând drapelul britanic, s-au aliniat de-a lungul traseului procesiunii pentru a asista la prima ceremonie de încoronare în Marea Britanie după 70 de ani, într-o atmosferă de bucurie şi unitate, dar şi de emoţie solemnă.


Citește și : Ucraina susţine că ruşii au folosit muniţie cu fosfor la Bahmut – VIDEO

Mulţi au adus cu ei scaune sau trepte pentru a putea a se putea înălţa peste mulţime şi au purtat ţinute elaborate şi sofisticate care au inclus coroane din hârtie şi tiare din plastic. Pe durata ceremoniei din interiorul Westminster Abbey, oameni care nu se cunoşteau de dinainte s-au înghesuit sub umbrele pentru a urmări ceremonia pe tabletă sau pe ecranele gigantice instalate în parcuri.

Copiii prezenţi în mulţime au fost ţinuţi în sus pentru a putea vedea procesiunea regală care se întorcea la Palatul Buckingham.

Urmărind ceremonia pe telefon în parcul St James, Mick Windebank, de 60 de ani, din comitatul Surrey, a spus că momentul când coroana a fost aşezată pe capul lui Charles a fost ”foarte emoţionant”.

”E uimitor. A aşteptat toată viaţa lui acest moment. Deşi moartea mamei lui a fost un moment trist, acum e vremea lui”, a spus el.

La finalul ceremoniei care a durat circa două ore şi în timpul căreia au fost performate tradiţii străvechi, mulţimea desfăşurată de-a lungul traseului a început să fredoneze imnul naţional ”God Save the King” atunci când melodia a răsunat în amplificatoare.

Charles şi Camilla s-au întors la Palatul Buckingham în trăsura de stat – Gold State Coach – şi în aplauzele miilor de oameni care şi-au ridicat telefoanele pentru a încerca să-i surprindă pe suveranii recent încoronaţi, în caleaşca veche de 260 de ani, precedată de fanfare militare şi de soldaţi purtând tradiţionalele uniforme roşii şi căciuli din blană de urs.

Oamenii au venit la eveniment din motive diferite. Mulţi dintre cei mai în vârstă au vrut să-şi arate susţinerea pentru Charles şi monarhie, în timp ce alţii au remarcat debutul unei noi epoci. Cei mai tineri au vorbit despre dorinţa de a fi martorii unui eveniment istoric, iar alţii doreau să se alăture unei petreceri uriaşe.

”Avem monarhie de sute de ani şi este legătura noastră cu trecutul. Unde mai poţi vedea astfel de mulţimi? A fost cel mai minunat sentiment festiv”, a spus Sarah Alms, o casnică de aproximativ 60 de ani.

Mulţi dintre cei prezenţi au asistat şi la funeraliile reginei Elisabeta, iar acum au dorit să revină în capitală cu ocazia unui eveniment mai festiv, în timp ce alţii au vrut pur şi simplu să se bucure de spectacol.

Ceremonia încoronării se desfăşoară în contextul unei crize a costului vieţii şi a scepticismului public, în special în rândul tinerilor, în ceea ce priveşte rolul şi relevanţa monarhiei, dar şi a bugetului acesteia.

Charles, care şi-a aşteptat rândul la tron mai mult decât oricare alt monarh britanic, nu e la fel de popular ca mama sa, regina Elisabeta, iar încoronarea lui nu a atras milioanele de persoane care s-au îngrămădit pe străzi să vadă încoronarea suveranei în 1953.

Sondajele arată însă că publicul are în general o părere bună despre Charles ca rege, iar un număr mare susţine în continuare monarhia, chiar dacă în rândul tinerilor interesul e mai scăzut.

Câteva sute de protestatari aparţinând grupului antimonarhist Republic i-au huiduit pe Charles şi Camilla şi au etalat pancarte pe care scria ”Not My King” (”Nu e regele meu”). Liderul grupului a fost arestat înainte de începerea procesiunii.

Citește și : Ucraina anunţă că a doborât o rachetă supersonică rusă Kinjal cu ajutorul sistemului american Patriot

Sam Mindenhall, de 27 de ani, angajat la o cafenea din Bristol, sud-vestul Angliei, a spus că Charles va echilibra tradiţia unei monarhii cu o vechime de 1.000 de ani cu imaginea modernă a Marii Britanii.

”Cred că multe dintre temele care-l interesează sunt destul de importante”, a spus el, adăugând că Charles pare ”că încearcă să fie mai inclusiv şi să aducă mai mulţi oameni în naţiunea noastră”.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Detalii interne privind inteligența artificială ale OpenAI au fost furate înntr-un atac cibernetic în 2023 (NYT)

Detalii interne privind inteligența artificială ale OpenAI au fost furate înntr-un atac cibernetic în 2023 (NYT) Un hacker a avut acces la sistemele interne de...

Armata germană va înceta să exploateze baza aeriană din Niger pe 31 august

Armata germană va înceta să exploateze baza aeriană din Niger pe 31 august Armata germană va înceta să exploateze baza sa de transport aerian din...

Alertă maximă în Italia: Erupții vulcanice uriașe pe insula turistică Stromboli

Alertă maximă în Italia: Erupții vulcanice uriașe pe insula turistică Stromboli Doi dintre vulcanii activi ai Italiei sunt în plin proces de erupție. Insula turistică...

6 iulie, Ziua Mondială a Sărutului: curiozități și semnificații

6 iulie, Ziua Mondială a Sărutului: curiozități și semnificații Ziua internaţională a sărutului este celebrată, anual, la 6 iulie. A apărut în 2006, în Marea...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.