StiripesurseSocialZeci de mii de persoane au sunat la Moldovagaz, pe parcursul...

Zeci de mii de persoane au sunat la Moldovagaz, pe parcursul perioadei ianuarie – septembrie

Publicat:

Circa 25.000 de consumatori s-au adresat, pe parcursul perioadei ianuarie – septembrie, la contact-centrul SA „Moldovagaz”, prin intermediul liniei telefonice unice 1304. Potrivit reprezentanților instituției, majoritatea covârșitoare a apelurilor, și anume 24.146, au parvenit de la locuitorii Capitalei.

12.903 persoane s-au adresat în legătură cu achitarea facturii, cu privire la compensația acordată s-au adresat 3.399 de consumatori, în legătură cu lipsa facturii de plată s-au adresat 935 de consumatori, iar cu erorile în facturare s-au adresat 1.352 de persoane.

Citește și : CNA a sechestrat bunuri în valoare de peste 12 milioane de lei

În legătură cu relațiile contractuale au apelat 1.550 de consumatori, iar 1.211 au transmis prin această cale indicii contorului, pentru alte întrebări de ordin tehnic au apelat 3.623 de persoane.

Programul de lucru al Centrului este de luni până vineri de la ora 08:00 până la ora 17:00, iar pentru situații de urgență este preconizat numărul 904, disponibil 24 din 24.


Totodată, numărul de utilizatori ai Serviciului „Cabinetul personal al consumatorului” a constituit 17.767 de persoane, fiind în creștere de la începutul anului cu 4.446 de unități.

„Accesând contul său, utilizatorul poate verifica istoricul de consum pentru ultimele 12 luni, precum și bilanțul curent al acestuia. Alte opțiuni oferite din Cabinet includ posibilitatea de a expedia la distanță indicii curenți ai contorului, precum și să fie descărcată și achitată factura în regim online. La fel, consumatorul poate lăsa online cererea pentru a resemna sau rezilia contractul, să se adreseze pentru suport la contact-centrul întreprinderii, precum și să plaseze reclamații”, explică Moldovagaz.

Citește și : Moldova și UE au semnat un acord crucial pentru aderare

Totodată, în oficiul comercial din Capitală în perioada de referință au fost deserviți 55.268 de consumatori finali, iar online au fost prelucrate 7.323 de cereri ale consumatorilor. Prin intermediul platformei online pe pagina companiei consumatorii au achitat 50.194 de facturi în sumă totală de 74.622 de milioane de lei.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

70 de școli și grădinițe vor introduce fotbalul în activitățile educaționale

70 de instituții de educație timpurie și de învățământ primar se alătură proiectelor „Fotbal în grădinițe” și „Fotbal în școli” lansate de Federația Moldovenească...

Mihai Popșoi a avut o discuție telefonică cu omologul său sloven

Șeful diplomației de la Chișinău, Mihai Popșoi, a avut o convorbire telefonică cu noul ministru al afacerilor externe și europene al Sloveniei, Tone Kajzer....

VIDEO Un sfert dintre pensionarii din Moldova încă lucrează

După zeci de ani dedicați profesiei, mulți pensionari din Republica Moldova aleg să muncească în continuare, fie pentru a-și acoperi cheltuielile, fie pentru a...

Ani grei de închisoare pentru un bărbat prins cu 700 de grame de marijuana

Un bărbat de 45 de ani din Șoldănești a fost condamnat la 10,6 ani de închisoare, după o captură de peste 700 de grame...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.