Zeci de palestinieni au protestat în Cisiordania împotriva ‘şantajului’ SUA, care au decis tăierea tuturor ajutoarelor

Publicat:

Zeci de palestinieni au organizat miercuri o manifestaţie de protest în faţa “America House” din oraşul Ramallah, în Cisiordania, împotriva “politicii de şantaj financiar a Statelor Unite”, după decizia administraţiei americane de a tăia toate ajutoarele acordate palestinienilor până la sfârşitul lunii ianuarie, informează agenţia Xinhua, potrivit agerpres.

Protestatarii au scandat sloganuri precum “drepturile noastre nu pot fi supuse şantajului”, cerând Autorităţii Palestiniene să închidă birourile din Cisiordania având legătură cu Statele Unite.


Citește și : Dăncilă: România rămâne un aliat de încredere al NATO

Issam Baker, coordonator al Facţiunilor naţionale şi islamice în oraşul Ramallah, a declarat că Statele Unite “practică o politică de şantaj” în legătură cu “drepturile palestinienilor”.

“Drepturile noastre nu se negociază, iar Autoritatea Palestiniană trebuie să ia măsuri, inclusiv închiderea tuturor agenţiilor de finanţare condiţionată”, a spus el.

Cu toate acestea, forţele palestiniene de securitate desfăşurate în jurul clădirii au interzis protestatarilor să se apropie de aceasta instalând garduri de metal.

Potrivit lui Baker, facţiunile palestiniene au organizat cel puţin patru proteste împotriva “America House” în ultimele trei luni.

Mustafa Barghouti, secretar general al partidului Iniţiativa Naţională Palestiniană, a declarat că protestul are loc în sprijinul Autorităţii Palestiniene, care respinge rolul SUA în regiune.

Potrivit lui Barghouti, ajutoarele condiţionale de Statele Unite au reprezentat un obstacol în calea creşterii economiei palestiniene, “deoarece de multe dintre proiectele USAID nu au beneficiat în realitate oamenii”.

Mai mult de 50% dintre ajutoare s-au reîntors în Statele Unite sub formă de cheltuieli administrative şi au existat multe condiţii privind modul de utilizare a banilor, a observat el.

Citește și : Merkel, discurs ferm la Davos de apărare a ordinii multilaterale postbelice

Până la sfârşitul lunii ianuarie, Agenţia Statelor Unite pentru Dezvoltare Internaţională (USAID) îşi va închide toate birourile din Cisiordania şi Fâşia Gaza, într-un pas punitiv de presiune asupra palestinienilor pentru a reveni la discuţiile de pace.

Palestinienii au boicotat administraţia preşedintelui american Donald Trump după ce acesta a recunoscut Ierusalimul drept capitala Israelului şi şi-a mutat ambasada în Israel la Ierusalim în mai 2018, aminteşte Xinhua.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Schimbările climatice prelungesc durata zilelor, potrivit unui studiu

Schimbările climatice prelungesc durata zilelor, potrivit unui studiu Schimbările climatice, care provoacă topirea gheţarilor de la poli, încetinesc foarte uşor rotaţia Terrei, ceea ce creşte...

Ce-i de făcut, America? (editorial)

Ce-i de făcut, America? Cu toții am fost afectați de politica toxică - indiferent de ce convingeri avem. Din fericire presa ne spune că Donald Trump...

VIDEO/ Cum arată Parisul cu două săptămâni înainte de Jocurile Olimpice de vară. Măsuri excepționale pentru a preveni un eventual atac

VIDEO/ Cum arată Parisul cu două săptămâni înainte de Jocurile Olimpice de vară. Măsuri excepționale pentru a preveni un eventual atac Peste două săptămâni, Parisul...

Scrutinele din această toamnă ne vor costa peste 300 de milioane de lei, spune președinta Comisiei Electorale Centrale

Scrutinele din această toamnă ne vor costa peste 300 de milioane de lei, spune președinta Comisiei Electorale Centrale Republica Moldova va cheltui circa 306 milioane...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.