Zeci de persoane au fost arestate după atentatele din Sri Lanka. Bilanțul victimelor se apropie de 300 de morți!

Publicat:

Poliţia din Sri Lanka a arestat cel puţin 24 de persoane în legătură cu exploziile produse duminică şi soldate cu cel puţin 290 de morţi şi 500 de răniţi, au comunicat luni autorităţile, transmite dpa, potrivit agerpres.

Persoanele arestate, cetăţeni sri-lankezi, sunt interogate de Departamentul de investigaţii criminalistice, a precizat purtătorul de cuvânt al poliţiei, Ruwan Gunasekara.


Citește și : Volodimir Zelenski a câştigat scrutinul prezidenţial din Ucraina (exit-poll)

Interdicţia de deplasare impusă pe tot teritoriul insulei a fost ridicată luni dimineaţă.

Şcoli şi universităţi rămân închise, iar bursa de mărfuri şi-a suspendat activitatea până la noi ordine.

Pe măsură de ancheta a avansat, au apărut noi dovezi că cel puţin trei atentate au fost comise de atacatori sinucigaşi.

Autorităţile au localizat până acum o camionetă cu care se crede că ar fi fost transportaţi atacatorii, precum şi casa în care aceştia au stat, la periferia capitalei Colombo.

Duminică noaptea, un dispozitiv exploziv improvizat a fost găsit în interiorul unei ţevi din plastic în apropierea aeroportului şi dezamorsată, au anunţat autorităţile.

Exploziile nu au fost revendicate deocamdată.

Citește și: NEBUNIA continuă în Sri Lanka – Bombă depistată pe Aeroportul internaţional din Colombo

Prim-ministrul Ranil Wickremesinghe a declarat că va cere sprijin din străinătate pentru a se afla dacă atacatorii au avut legături cu terorismul internaţional.

Exploziile au avut loc în timpul slujbelor oficiate de Paştele catolic în oraşele Negombo, Batticaloa şi Colombo, precum şi în cinci hoteluri de lux din capitală şi alte două localităţi.

Cel puţin 35 de cetăţeni străini se numără printre cei ucişi, iar alţi 19 sunt în continuare spitalizaţi. 

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

O cetățeană a Ecuadorului a primit refuz la intrarea în Republica Moldova

  O cetățeană a Ecuadorului a primit refuz la intrarea în Republica Moldova O cetățeană a Republicii Ecuador a primit refuz de intrare în Republica Moldova...

Zelenski le cere aliaţilor săi acelaşi sprijin ca cel pe care îl oferă Israelului, pentru a doborî rachetele ruseşti

Zelenski le cere aliaţilor săi acelaşi sprijin ca cel pe care îl oferă Israelului, pentru a doborî rachetele ruseşti Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a cerut,...

Trei biblioteci școlare din Ceadâr-Lunga, Briceni și Fălești vor fi modernizate cu sprijinul OTP Bank și PNUD Moldova

Trei biblioteci școlare din Ceadâr-Lunga, Briceni și Fălești vor fi modernizate cu sprijinul OTP Bank și PNUD Moldova Trei biblioteci școlare vor fi modernizate și...

Un an de la atacul Hamas în Israel – Stupefiaţi, solidari, divizaţi: israelienii sunt încă zdruncinaţi de şocul din 7 octombrie

Un an de la atacul Hamas în Israel - Stupefiaţi, solidari, divizaţi: israelienii sunt încă zdruncinaţi de şocul din 7 octombrie La un an după...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.