Zeci de zboruri au fost anulate pe aeroporturile din Emiratele Arabe Unite din cauza ceţii dense

Publicat:

Zeci de zboruri au fost anulate, amânate sau redirecţionate sâmbătă şi duminică pe aeroporturile din Emiratele Arabe Unite (EAU) ca urmare a ceţii dense, în condiţiile în care zeci de mii de turişti sunt aşteptaţi în ţară pentru sărbătorile de sfârşit de an, relatează AFP.

Aeroportul din Dubai a anunţat anularea duminică a 17 zboruri şi întârzierea a altor 60. Zeci de alte zboruri au fost redirecţionate spre aeroporturile din apropiere, potrivit agerpres .


Compania Emirates Airlines a informat duminică pe site-ul său de internet, că “traficul aerian este perturbat de ceaţă”, anunţând anularea a zece zboruri cu destinaţia Teheran, Budapesta şi Hong Kong.

Citește și : 80 de opozanți ai lui Maduro eliberați de o comisie a Adunării Constituante venezuelene

Compania a cerut clienţilor să se informeze despre situaţia zborurilor înainte de a veni la aeroport.

O ceaţă densă a cuprins de vineri seară Emiratele Arabe Unite.

Acest fenomen a fost provocat, potrivit serviciilor meteo, de o scădere a temperaturilor şi a unui nivel de umiditate de 95%. Această situaţie ar urma să se prelungească şi pe parcursul zile de duminică.

Poliţia din Dubai a recomandat participanţilor la traficul rutier multă prudenţă, ca urmare a vizibilităţii scăzute provocată de ceaţă, încheie AFP.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Schimbările climatice prelungesc durata zilelor, potrivit unui studiu

Schimbările climatice prelungesc durata zilelor, potrivit unui studiu Schimbările climatice, care provoacă topirea gheţarilor de la poli, încetinesc foarte uşor rotaţia Terrei, ceea ce creşte...

Ce-i de făcut, America? (editorial)

Ce-i de făcut, America? Cu toții am fost afectați de politica toxică - indiferent de ce convingeri avem. Din fericire presa ne spune că Donald Trump...

VIDEO/ Cum arată Parisul cu două săptămâni înainte de Jocurile Olimpice de vară. Măsuri excepționale pentru a preveni un eventual atac

VIDEO/ Cum arată Parisul cu două săptămâni înainte de Jocurile Olimpice de vară. Măsuri excepționale pentru a preveni un eventual atac Peste două săptămâni, Parisul...

Scrutinele din această toamnă ne vor costa peste 300 de milioane de lei, spune președinta Comisiei Electorale Centrale

Scrutinele din această toamnă ne vor costa peste 300 de milioane de lei, spune președinta Comisiei Electorale Centrale Republica Moldova va cheltui circa 306 milioane...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.