StiripesurseRăzboi in UcrainaZelenski a numit condiția în care Ucraina este de acord să...

Zelenski a numit condiția în care Ucraina este de acord să discute problema teritoriilor ocupate de Rusia.

Publicat:

Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a declarat că problema statutului teritoriilor ocupate de Rusia ar putea fi discutată în cadrul unor eventuale negocieri de pace, dar doar după încetarea totală a focului. Declarația a fost făcută pe 19 martie, în cadrul unei conferințe de presă la Helsinki, Finlanda, transmisă pe pagina sa de Facebook.

Potrivit lui Zelenski, orice negocieri reprezintă o „posibilitate fragilă de a pune capăt războiului”, însă Kremlinul continuă să demonstreze că nu este pregătit să-l încheie.

„În ceea ce privește teritoriile – cu siguranță acesta va fi unul dintre cele mai sensibile și dificile subiecte în viitoarele negocieri. Dar primul pas este încetarea necondiționată a focului. Chiar dacă acest lucru presupune pași intermediari – liniște în aer sau pe mare – în cele din urmă trebuie să se ajungă la o liniște totală pe întregul front. Acestea sunt pași corecți, dacă vrem să încheiem războiul printr-o pace justă”, a afirmat Zelenski.

Liderul ucrainean a subliniat că există o „linie roșie” pe care Kievul nu o va accepta niciodată: recunoașterea teritoriilor temporar ocupate de Rusia ca fiind parte a acesteia. „Asta nu vom accepta”, a concluzionat el.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Mihai Popșoi a avut o discuție telefonică cu omologul său sloven

Șeful diplomației de la Chișinău, Mihai Popșoi, a avut o convorbire telefonică cu noul ministru al afacerilor externe și europene al Sloveniei, Tone Kajzer....

VIDEO Un sfert dintre pensionarii din Moldova încă lucrează

După zeci de ani dedicați profesiei, mulți pensionari din Republica Moldova aleg să muncească în continuare, fie pentru a-și acoperi cheltuielile, fie pentru a...

Ani grei de închisoare pentru un bărbat prins cu 700 de grame de marijuana

Un bărbat de 45 de ani din Șoldănești a fost condamnat la 10,6 ani de închisoare, după o captură de peste 700 de grame...

R. Moldova, pe locul 45 în clasamentul celor mai puternice pașapoarte din lume

Pașaportul moldovenesc ocupă locul 45 în clasamentul mondial Henley Passport Index 2026. Cetățenii moldoveni pot călători în 120 de destinații fără viză sau cu...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.