StiripesurseDiasporaZelenski a primit asigurări că demisia lui Johnson nu va afecta...

Zelenski a primit asigurări că demisia lui Johnson nu va afecta sprijinul pe care Londra îl acordă Ucrainei

Publicat:

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski i-a telefonat joi premierului britanic Boris Johnson pentru a-i împărtăşi sentimentul său de ”tristeţe” după anunţul privind demisia liderului conservator britanic, dar şi-a manifestat speranţa că această demisie nu va afectat sprijinul pe care Londra îl acordă Kievului în faţa agresiunii Rusiei, relatează agenţiile internaţionale de presă, potrivit agerpres

”Am primit toţi această veste cu tristeţe. Nu doar eu, ci întreaga societate ucraineană, care vă simpatizează foarte mult”, a transmis Zelenski, insistând asupra recunoştinţei ucrainenilor pentru sprijinul ferm oferit de Johnson astfel încât armata ucraineană să se poată apăra în faţa trupelor ruse.

Citește și : Cancelarul german Scholz anunţă livrări iminente de arme către aliaţii ce vor trimite în Ucraina armament mai vechi

Continuarea acestui sprijin a fost confirmată de un purtător de cuvânt al lui Johnson, după discuţia cu Zelenski. ”Premierul a subliniat sprijinul neclintit al tuturor partidelor britanice pentru poporul preşedintelui Zelenski şi a spus că Marea Britanie va continua să furnizeze (Ucrainei) ajutor (militar) defensiv atât timp cât va fi nevoie”, a asigurat purtătorul de cuvânt de la Downing Street.

Pe lângă continuarea furnizării de echipamente militare, Johnson i-a promis lui Zelenski că va continua să colaboreze cu partenerii săi în vederea găsirii de soluţii pentru deblocarea exporturilor de cereale ucrainene, a adăugat purtătorul de cuvânt al premierului britanic demisionar, care a încheiat convorbirea cu Zelenski spunându-i acestuia că este un ”erou”.


Slăbit considerabil de scandalul petrecerilor desfăşurate la Downing Street în timpul restricţiilor din pandemie, Boris Johnson a supravieţuit luna trecută unui vot de neîncredere iniţiat de propria sa tabără politică, după ce acest vechi scandal denumit ”Partygate” fusese o perioadă eclipsat de invazia rusă în Ucraina, timp în care Johnson s-a remarcat prin susţinerea consistentă pentru guvernul de la Kiev, unde el a efectuat două vizite de la începutul războiului.

Citește și : Ministerul ucrainean al Apărării a anulat, în urma criticilor, ordinul ce restricţiona deplasările bărbaţilor încorporabili

La acest scandal s-au adăugat însă şi altele, de data aceasta cu caracter sexual şi care au vizat trei deputaţi, demisiile a doi dintre ei provocând alegeri parţiale încheiate cu înfrângeri usturătoare pentru conservatori.

După ce aproximativ 60 de miniştri şi secretari de stat au demisionat, Boris Johnson şi-a anunţat în final joi demisia, dar a adăugat că doreşte să rămână la conducerea guvernului până la numirea viitorului premier, în timp ce alţi responsabili conservatori cer ca el să plece imediat din funcţie şi să fie numit un alt premier interimar.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un moldovean a încercat să se sinucidă în Italia

Un cetățean al Republicii Moldova a fost salvat de polițiști în orașul Cesena din Italia, în timp ce ar fi încercat să-și ia viața....

De ce sunt proteste în Ucraina după demiterea lui Fedorov

Demiterea ministrului ucrainean al Apărării, Mihailo Fedorov, provoacă tensiuni. În centrul crizei se află un conflict între conducerea armatei și direcția reformelor. O provocare...

Bilanț alarmant ONU: Numărul civililor uciși și răniți în războiul din Ucraina a crescut cu 37% în prima jumătate a anului ...

Numărul civililor ucişi sau răniţi în conflictul între Rusia şi Ucraina a crescut cu 37% în primele şase luni ale acestui an, a avertizat...

Un moldovean căutat pentru omor a fost prins în Italia cu acte false

Un cetățean al Republicii Moldova, condamnat definitiv la 20 de ani de închisoare pentru omor, a fost reținut de poliția italiană după ce a...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.