StiripesurseDiasporaZelenski cere ajutorul Parlamentului portughez evocând Revoluţia Garoafelor

Zelenski cere ajutorul Parlamentului portughez evocând Revoluţia Garoafelor

Publicat:

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski s-a adresat joi Parlamentului portughez pentru a solicita sprijinul acestei ţări care va marca luni 48 de ani de la Revoluţia Garoafelor, care a pus capăt mai multor decenii de dictatură fascistă şi unui război colonial, relatează AFP, potrivit agerpres.

“Poporul dvs, care va comemora în curând Revoluţia Garoafelor, care v-a eliberat de dictatură, ştie foarte bine ce simţim. (…) Ştiţi ce aduc Ucrainei moartea şi dictatura”, a declarat el în cadrul unui discurs prin videoconferinţă.

Citește și : Janet Yellen: Europa trebuie să-şi reducă dependenţa de energia rusească fără a face să explodeze preţurile în lume

Ca şi la precedentele sale intervenţii similare în faţa parlamentelor occidentale, printre care Parlamentul European şi Adunarea Generală a ONU, Zelenski a apărut îmbrăcat în haine militare, aşezat în faţa drapelului ţării sale, vorbind în ucraineană cu traducere simultană.

“Nu ne batem numai pentru independenţa noastră, ci pentru supravieţuirea noastră”, a pledat el, înainte de a cere trimiterea de “armament greu” sau susţinerea Lisabonei pentru un nou val de sancţiuni împotriva Moscovei în urma invadării Ucrainei de către armata rusă.


Atunci când Volodimir Zelenski a cerut şi susţinerea Portugaliei pentru o viitoare aderare a Ucrainei la Uniunea Europeană, preşedintele Parlamentului portughez, Augusto Santos Silva, a subliniat în intervenţia sa că ţara sa “se luptă în continuare pentru menţinerea unităţii, esenţiale pentru eficienţa deciziilor” UE sau NATO.

Citește și : Şase morţi într-un incendiu la un institut de cercetare în domeniul apărării din Rusia

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Războiul din Ucraina pedepsește minoritățile și săracii din Rusia

Războiul împotriva Ucrainei a curmat sute de mii de vieți în Rusia, însă victimele conflictului declanșat de Vladimir Putin nu sunt distribuite uniform pe...

De ce ucrainenii vor ca ‘Măcelarul’ să plece din fruntea armatei

„Fedorov = mai multe decese în rândul rușilor, Syrskyi = mai multe decese în rândul ucrainenilor.” Acest slogan, scris pe cartoane, a fost unul...

Rusia a lansat unul dintre cele mai agresive atacuri cu rachete balistice de până acum, în războiul cu Ucraina

Rusia a lansat unul dintre cele mai ample atacuri cu rachete balistice împotriva Ucrainei de la declanșarea invaziei sale pe scară largă, în urmă...

În plin scandal din cauza demiterii ministrului Apărării, Zelenski vrea să-l schimbe și pe șeful Armatei

Președintele ucrainean Volodimir Zelenski ia în calcul demiterea comandantului-șef al Forțelor Armate, generalul Oleksandr Sîrski, la numai câteva zile după ce l-a înlăturat pe...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.