StiripesurseDiasporaZelenski cere SUA să recunoască Rusia drept stat care sponsorizează terorismul

Zelenski cere SUA să recunoască Rusia drept stat care sponsorizează terorismul

Publicat:

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a lansat un apel SUA să recunoască Rusia drept stat care sponsorizează terorismul, după atacul rusesc de luni asupra unui centru comercial din oraşul ucrainean Kremenciug (centrul Ucrainei), soldat cu cel puţin 16 morţi, informează agenţiile de presă EFE şi Ukrinform, potrivit agerpres.   

‘În această dimineaţă, am cerut SUA să recunoască Rusia ca stat ce sponsorizează terorismul. O rezoluţie aferentă ar trebui să fie aprobată de Comitetul Senatului SUA, iar o decizia legală în acest sens ar putea fi adoptată de Departamentul de Stat’, a explicat preşedintele ucrainean într-un mesaj video adresat populaţiei.

Citește și : Zelenski: A doua armată a lumii a înfrânt triumfătoare o grădiniţă şi un bloc din Kiev

‘O astfel de decizie este în mod clar necesară şi trebuie susţinută de întreaga lume democratică. Le-am spus asta participanţilor la summitul G7, care a avut loc în Germania’, a adăugat Zelenski.

Înainte de alerta aeriană, în centrul comercial din Kremenciug ‘se aflau în jur de 1.000 de persoane’. ‘Din fericire, din câte ştim în acest moment, mulţi au reuşit să iasă la timp. Au fost scoşi la timp. Dar mai erau oameni înăuntru: personal, vizitatori…’, a spus el.


‘Numai nişte terorişti total demenţi, care nu-şi au locul pe pământ, pot lansa rachete asupra unei astfel de ţinte. Şi acesta nu este un atac care a deviat de la ţintă, este un atac rusesc calculat, exact asupra acestui centru comercial’, a afirmat preşedintele ucrainean.

‘Încă nu este posibil de stabilit numărul total al victimelor. Un incendiu s-a declanşat pe o suprafaţă de peste 10.000 metri pătraţi. Operaţiunea de salvare continuă, dar trebuie să fim conştienţi de faptul că pierderile pot fi semnificative’, a adăugat Volodimir Zelenski, indicând că, la momentul înregistrării mesajului său, târziu luni seara, bilanţul victimelor ajunsese la 12 morţi şi 24 de răniţi. Însă acesta a crescut pe măsura degajării dărâmăturilor de către echipele de intervenţie.

‘Rusia a utilizat aproape 2.800 de rachete de croazieră diferite împotriva Ucrainei, dar numărul de bombe aeriene şi de lansatoare multiple (MLRS), care au lovit localităţile noastre, pur şi simplu nu pot fi numărate. Au fost sute de mii în cele patru luni de război. Aceasta nu este nimic altceva decât teroare’, a subliniat preşedintele Ucrainei.

Citește și : Producţia de petrol din Ecuador este la un ‘nivel critic’ și va fi suspendată în 48 de ore dacă protestele continuă

‘Statul rus a devenit cea mai mare organizaţie teroristă din lume. Este un fapt. Aceasta ar trebui să fie stabilit juridic’, a insistat el, adăugând că ‘toată lumea ar trebui să ştie că a cumpăra sau a transporta petrol rusesc, a menţine contacte cu băncile ruseşti, plata de taxe şi a taxelor vamale către statul rus înseamnă a da bani teroriştilor’.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Kirilo Budanov: ‘Încheierea războiului cu Rusia înainte de iarnă este realistă’

Șeful cabinetului prezidențial al Ucrainei, Kirilo Budanov, susține mesajul transmis recent de Volodimir Zelenski, potrivit căruia următoarele luni ar putea reprezenta o perioadă decisivă...

Polonia și Ucraina se luptă cu trecutul. Doar Moscova are de câștigat

Decizia președintelui ucrainean Volodimir Zelenski de a acorda unei unități militare de elită titlul onorific „Eroii UPA” a stârnit o dispută diplomatică cu Polonia....

Zelenski anunță care e cel mai bun moment pentru discuții de pace cu Rusia

Ucraina are o „fereastră de oportunitate” pentru discuții cu Rusia privind încheierea războiului înainte de sfârșitul acestui an, a declarat Volodimir Zelenski. Zelenski a fost...

Schimbări majore privind sprijinul pentru refugiații din Ucraina

Țările membre ale Uniunii Europene analizează posibilitatea ca bărbații ucraineni de vârstă militară să nu mai beneficieze de o viitoare extindere a schemei de...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.