StiripesurseDiasporaZelenski: Declanşării războiului a determinat Ucraina să-şi 'reevalueze' relaţiile cu multe...

Zelenski: Declanşării războiului a determinat Ucraina să-şi ‘reevalueze’ relaţiile cu multe ţări

Publicat:

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a acordat vineri un interviu televiziunii publice poloneze, în care a criticat ceea ce a numit ”meschinăria” unor ţări care nu au ajutat Ucraina în faţa invaziei ruse ori au ajutat-o doar ”la telefon” şi a elogiat Polonia şi ”atitudinea marilor naţiuni”, consemnează agenţia EFE, potrivit agerpres

Răspunsul internaţional ce a urmat declanşării războiului cu Rusia a determinat Ucraina să-şi ”reevalueze” relaţiile cu multe ţări, întrucât răspunsul ”nu a fost acelaşi” din partea tuturor şi unii au fost chiar ”meschini”, a spus Zelenski.

Citește și : Cine sunt favoriţii la prezidenţialele din Cehia: Un fost prim-ministru, un general şi o economistă

Conform preşedintelui ucrainean, Polonia şi vecinii săi baltici (Lituania, Letonia şi Estonia) s-au comportat ca adevăraţi prieteni ai ţării sale. ”Nu ne-au sprijinit la telefon, ci au fost cu noi în Ucraina. Aceasta este o prietenie adevărată şi în asta constă o alianţă”, a indicat el.

La fel, a continuat Zelenski, pe parcursul ultimelor luni ”a fost de asemenea de mare importanţă atitudinea liderilor ţărilor mari, precum Olanda, Franţa, Germania sau Spania”.


Insistând asupra Poloniei, el a spus că această ţară ”a primit în braţele ei milioane de ucraineni”, într-un gest ”foarte impresionant, dezinteresat”, ceea ce îl face să fie ”foarte recunoscător preşedintelui (polonez, Andrzej Duda), premierului (Mateusz Morawiecki) şi tuturor polonezilor”.

”Sunt multe lucruri pe care numai Andrzej (Duda) şi cu mine le cunoaştem, chestiuni despre care am discutat fără a folosi mijloace speciale de comunicare interguvernamentală, doar prin WhatsApp. Aşa a fost cazul în primele zile de război şi mai târziu. Avem o relaţie personală foarte strânsă”, a mărturisit Zelenski.

Cât despre anunţul Poloniei că este dispusă să ofere Ucrainei tancuri germane Leopard, el l-a descris drept ”o formă de sprijin a Ucrainei”, adăugând însă că ”Polonia nu-şi poate asuma singură toate livrările de armament”.

Citește și : Justiţia spaniolă renunţă la principalul capăt de acuzare împotriva lui Puigdemont

În finalul interviului, Zelenski le-a adresat un mesaj compatrioţilor săi refugiaţi în Polonia din cauza războiului, cerându-le să ”rămână ucraineni” şi să arate ”un mare respect pentru naţiunea poloneză”, chiar dacă acolo întâlnesc şi ”lucruri care nu le plac sau obiceiuri diferite”, şi de asemenea să ţină minte faptul că ”trebuie să revină în ţara lor, întrucât pentru ei luptăm”.

”Războiul se va termina şi suntem siguri că se va termina cu o victorie, niciun alt rezultat nu este o opţiune”, a susţinut Volodimir Zelenski.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Wall Street Journal: Dronele navale ucrainene Magura vor fi produse în SUA

Compania americană ReconCraft va începe producția platformelor navale ucrainene Magura în Statele Unite, în parteneriat cu firma ucraineană UFORCE. Compania americană ReconCraft și UFORCE, producătorul...

Riposta generalului Sîrskîi în scandalul cu ministrul demis al Apărării. ‘Meseria mea este războiul. Asta fac și voi continua să fac’

Șeful armatei ucrainene, Oleksandr Sîrskîi, a negat public informațiile privind existența unui conflict cu fostul ministru al Apărării, Mihailo Fedorov, generalul afirmând că discuțiile...

Un moldovean a încercat să se sinucidă în Italia

Un cetățean al Republicii Moldova a fost salvat de polițiști în orașul Cesena din Italia, în timp ce ar fi încercat să-și ia viața....

De ce sunt proteste în Ucraina după demiterea lui Fedorov

Demiterea ministrului ucrainean al Apărării, Mihailo Fedorov, provoacă tensiuni. În centrul crizei se află un conflict între conducerea armatei și direcția reformelor. O provocare...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.