StiripesurseExterneZelenski îi cere liderului conservatorilor germani un sprijin mai puternic pentru...

Zelenski îi cere liderului conservatorilor germani un sprijin mai puternic pentru Ucraina

Publicat:

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a îndemnat luni la ”acţiuni mai puternice” din partea Berlinului în sprijinirea Kievului, în special la livrarea de rachete cu rază lungă de acţiune. Zelenski a făcut aceste declaraţii în timpul întrevederii sale cu liderul conservatorilor germani Friedrich Merz, care aspiră la funcţia de cancelar federal şi care este dat drept favorit în sondajele de opinie pentru legislative, informează AFP.

Kievul cere de luni de zile Berlinului să-i livreze rachete Taurus cu rază lungă de acţiune, însă cancelarul federal social-democrat Olaf Scholz refuză în continuare să aprobe aceste livrări, de teama unei escaladări cu Rusia, potrivit stiripesurse.

Citește și: Rezervele de aur ale Rusiei au ajuns la cel mai ridicat nivel din istoria sa. Cât valorează

“Contăm pe acţiuni mai puternice şi mai decisive din partea Germaniei, din partea dumneavoastră personal”, a declarat Zelenski în timpul unei conferinţe de presă comune cu Merz, în vizită la Kiev.

Preşedintele ucrainean a spus de asemenea că “speră” la o decizie a Berlinului care să permită “creşterea” capacităţilor “cu rază lungă de acţiune” ale Kievului, aluzie la rachetele Taurus.


Friedrich Merz a reiterat la rândul său că doreşte furnizarea acestor arme, de concepţie germano-suedeze, Kievului, subliniind totodată că ele trebuie să fie utilizate, pe teritoriul rus, doar împotriva unor ţinte militare.

“Trebuie să facem totul pentru a permite Ucrainei să îşi exercite dreptul la autoapărare fără restricţii”, pentru “a pune capăt acestui război cât mai repede posibil”, a declarat el alături de preşedintele ucrainean.

“Vrem să permitem armatei voastre să atingă bazele militare în Rusia, nu populaţia civilă, nu infrastructurile, ci să atingă ţintele militare de unde ţara voastră este lovită”, a insistat Merz.

Racheta Taurus, pe care Kievul a cerut-o în zadar până în prezent, are o rază de acţiune de 500 de km, mai mare decât cea a rachetelor balistice americane ATACMS şi a rachetelor de croazieră franco-britanice Storm Shadow/Scalp de care dispune Ucraina.

“Cu această limitare a razei de acţiune, noi obligăm ţara voastră să lupte cu o mână la spate”, şi-a exprimat regretul Friedrich Merz, a cărui ţară este, potrivit Kievului, al doilea furnizor de ajutor militar pentru Ucraina, după SUA.

Volodimir Zelenski l-a mai îndemnat pe Merz să îşi exprime “sincer” poziţia asupra aderării Ucrainei la NATO, idee căreia guvernul german actual se opune.

Kievul vede acest plan drept indispensabil pentru securitatea sa în faţa Rusiei şi cere o invitaţie la NATO în cel mai scurt timp, admiţând totodată că aderarea sa ar putea avea loc după încheierea războiului cu Rusia.

Deplasarea lui Merz la Kiev, a doua de la declanşarea invaziei ruse în această ţară lansată în februarie 2022, are loc la o săptămână după vizita întreprinsă la Kiev de rivalul său Scholz.

Citește și: Denumirea „Bluetooth” își are originile într-un personaj istoric de acum 1.000 de ani

Războiul din Ucraina s-a impus deja drept una dintre temele majore ale campaniei electorale din Germania, în care CDU al lui Merz figurează drept marele favorit, cu circa 30% din intenţiile de vot.

Aceste deplasări ale unor responsabili germani au loc într-un moment foarte dificil pentru Ucraina, a cărei armată se retrage pe front în faţa unor forţe ruse mai numeroase şi mai bine înarmate. De asemenea, instalarea lui Donald Trump la Casa Albă, în ianuarie, generează temeri privind o reducere a ajutorului american pentru Kiev.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Cei cinci polițiști de la IP Botanica, reținuți pentru presupusă luare de mită de la traficanți de droguri, au fost plasați în arest la...

Cei cinci polițiști de la Inspectoratul de Poliție (IP) Botanica, reținuți pentru presupusă luare de mită de la traficanți de droguri, au fost plasați...

Accident în lanț pe bulevardul Dacia. O femeie a ajuns la spital

O femeie de 33 de ani a fost transportată la spital în urma unui accident rutier produs în seara zilei de 3 iunie pe...

Încep examenele naționale de absolvire a gimnaziului

Peste 34.000 de elevi vor susține, în perioada 4-15 iunie, examenele naționale de absolvire a gimnaziului. Astăzi, 4 iunie are loc examenul la Istoria...

Mesaje de susținere de la Bruxelles. Deputații moldoveni au discutat cu reprezentanții instituțiilor europene despre procesul de integrare

O delegație a Parlamentului Republicii Moldova s-a aflat, în perioada 1–3 iunie, la Bruxelles, într-o vizită de studiu la Parlamentul European. Subiectele abordate au...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.